5 definiții pentru rubricatură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rubricatu sf [At: DN2 / Pl: ? / E: ger Rutrikatur] Împărțire a unui registru, a unui formular etc. în rubrici (4) Si: liniatură.

RUBRICATÚRĂ s.f. Împărțirea unui registru, a unui formular etc. în rubrici; liniatură. [< germ. Rubrikatur].

RUBRICATÚRĂ s. f. împărțire a unui registru, formular etc. în rubrici; liniatură. (< germ. Rubricatur)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rubricatúră (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rubricatúrii

rubricatúră s. f. (sil. -bri-), g.-d. art. rubricatúrii

Intrare: rubricatură
rubricatură substantiv feminin
  • silabație: -bri-
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rubricatu
  • rubricatura
plural
genitiv-dativ singular
  • rubricaturi
  • rubricaturii
plural
vocativ singular
plural