RUBIN, rubine, s. n. Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

rubin [At: (a. 1681) ap. HEM. 2129 / V: (înv) robin, (reg) roibin / Pl: ~e, ~uri, (rar) ~i sm / E: ngr ρουμπίνι, lm rubinus, it rubino, ger Rubin] 1 sn Varietate de corindon, roșu-închis, utilizată ca piatră prețioasă și în mecanica fină. 2 a (Îs) Mere ~e Soi de mere dungate cu roșu și galben. 3 sm (Bot; rar) Rodiu¹ (Punica granatum).

RUBIN, rubine, s. n. (Adesea fig.) Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pr. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

RUBIN, rubine, s. n. Varietate de corindon, de culoare roșie, foarte dură, folosită ca piatră prețioasă. Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. TOPÎRCEANU, B. 73. ◊ Fig. La răsărit se deschisese o poartă de rubin. SADOVEANU, F. J. 446. Iar tînăra copilă cu buze de rubin Eroului la masă în cupă turna vin. BOLINTINEANU, O. 63. Și cînd apune ziua, cerescul ei senin Reflectă cu splendoare al vinului rubin. ALECSANDRI, P. III 381. – Pl. și: rubinuri (SADOVEANU, Z. C. 134, ISPIRESCU, M. V. 43), (m.) rubini (EMINESCU, N. 50, ODOBESCU, S. A. 137).

RUBIN s.n. Varietate roșie de corindon, foarte dur, folosită ca piatră prețioasă și în mecanica de precizie. [Pl. -ne, -nuri, (s.m.) -ni. / < it. rubino, lat. rubinus, cf. germ. Rubin].

RUBIN s. n. varietate roșie de corindon, foarte dur, piatră prețioasă și în mecanica de precizie. (< it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin)

RUBIN ~e n. 1) Mineral transparent, foarte dur, de culoare roșie, întrebuințat ca piatră prețioasă și în mecanica de precizie. 2) Piatră prețioasă din acest mineral. /<lat. rubinus, germ. Rubin

rubin n. piatră scumpă de coloare roșie.

*rubín n., pl. e (ngr. rubini [d. it. rubino, care vine d. lat. ruber, roș] și rubi [d. fr. rubis]; germ. rubin, rus. rubin). Un fel de corindon roș aprins transparent (compus dintr’un oxid de aluminiŭ și un oxid metalic colorant) care constitue o peatră prețioasă. Cînd bate în albastru, e maĭ scump și de cît diamantu.

robin sn vz rubin

roibin sn vz rubin

rubin s. n., pl. rubine

rubin s. n., pl. rubine

rubin s. n., pl. rubine

rubin, -ne.

RUBIN s. v. rodiu.

RUBIN s. (MIN.) (înv.) antrax, cărbune. (Inel de aur cu ~.)

RUBIN s. (MIN.) (înv.) antrax, cărbune. (Inel de aur cu ~.)

rubin s. v. RODIU.

rubin (rubine), s. n. – Varietate de corindon. – Mr. rubine. It. rubino, prin intermediul ngr. ρουμπίνι. – Der. rubiniu, adj. (culoare de rubin, roșu).

RUBÍN (< it., germ., lat. ruber „roșu”) s. n. (MINER.) Mineral, varietate de corindon colorat în roșu, datorită unui conținut redus de oxid de crom. Utilizat ca piatră prețioasă și în mecanica de precizie. În trecut era considerat piatră a puterii divine, a vieții și dragostei clocotitoare, tămăduitoare a bolilor și dătătoare de forță, inteligență și noroc. Astăzi se produc mari cantități de r. sintetice, folosite în radiotehnică, electronică cuantică, ceasornicărie ș.a.