2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rușuit, ~ă a vz rășluit

rășluĭésc și (vechĭ) rășuĭésc și rușuĭésc v. tr. (cp. cu ung. reselni, a scobi, orĭ sîrb. vsl. rušiti, a doborî, nsl. režljati, a tăĭa). Taĭ o bucată din ceva, ĭaŭ, fur: a rășlui o bucată dintr’o pînză, din niște fîn, dintr’un teritoriŭ. – Vechĭ și rușiesc În ziaru Opinia (Ĭașĭ, 25 Maĭ 1930, 4, 6, Em. Manoliu, Ĭeșean) zice hărășluĭesc.

rușuĭésc, V. rășluĭesc.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rușuí (-uésc, -ít), vb. – (Mold., înv.) A uzurpa, a pune stăpînire. – Var. rușii. Sl. rušiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre acțiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, rășlui, vb. (a uzurpa, a lua cu forța). Explicația lui Tiktin, prin intermediul lui răzluși, vb. refl. (înv., a se separa, a se îndepărta) < sl. razlučiti, nu este convingătoare. Cred că etimologia corectă este numai cea arătată deja de Ghibănescu; dar îmi lipsește posibilitatea de a o confirma.

RUȘUÍ, rușuiésc, vb. IV. Tranz. (Mold.; Înv.) A uzurpa, a lua în stăpânire prin forță. (din sl. rušiti = a lua, a înlătura; la origine, se spunea probabil despre schimbarea pe ascuns a poziției pietrelor de hotar ale unei proprietăți; de aici, cu l expresiv a devenit rășlui; explicația lui Tiktin, prin interm. lui răzluși (< sl. razlučiti), nu este convingătoare)

Intrare: rușuit
rușuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rușuit
  • rușuitul
  • rușuitu‑
  • rușui
  • rușuita
plural
  • rușuiți
  • rușuiții
  • rușuite
  • rușuitele
genitiv-dativ singular
  • rușuit
  • rușuitului
  • rușuite
  • rușuitei
plural
  • rușuiți
  • rușuiților
  • rușuite
  • rușuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: rușui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rușui
  • rușuire
  • rușuit
  • rușuitu‑
  • rușuind
  • rușuindu‑
singular plural
  • rușuiește
  • rușuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rușuiesc
(să)
  • rușuiesc
  • rușuiam
  • rușuii
  • rușuisem
a II-a (tu)
  • rușuiești
(să)
  • rușuiești
  • rușuiai
  • rușuiși
  • rușuiseși
a III-a (el, ea)
  • rușuiește
(să)
  • rușuiască
  • rușuia
  • rușui
  • rușuise
plural I (noi)
  • rușuim
(să)
  • rușuim
  • rușuiam
  • rușuirăm
  • rușuiserăm
  • rușuisem
a II-a (voi)
  • rușuiți
(să)
  • rușuiți
  • rușuiați
  • rușuirăți
  • rușuiserăți
  • rușuiseți
a III-a (ei, ele)
  • rușuiesc
(să)
  • rușuiască
  • rușuiau
  • rușui
  • rușuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)