2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

rozătu sf vz rosătură

rozătură f. 1. efectul roaderii; 2. ceva ros.

rozătúră și rosătúră f., pl. ĭ (d. rod, ros). Roadere prelungită. Felu de a roade. Parte roasă: o rosătură de cizmă la picĭor, rozătură de ĭepure pe copacĭ. V. rosură.

ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s. f.] – Ros + suf. -ătură.

ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s. f.] – Ros + suf. -ătură.

rosătu sf [At: ANON. CAR. / V: roză~ / Pl: ~ri / E: roade + -ătură] 1 Rană superficială provenită dintr-o roadere Si: rosură1 (8). 2 (Înv; îs) ~ de pântece Colică la animale. 3 Roadere (6). 4 Tocire a dinților. 5 Eroziune a solului sub acțiunea apei. 6 Loc erodat. 7 (Rar) Porțiune dintr-o pădure tânără unde unele animale rod coaja arborelor, producând stricăciuni. 8 Rosură (14).

ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială, provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. Fără ciorapi, mă ard postalii, mă rod... Nu-i nimic, o să-mi treacă rosătura. STANCU, D. 404. 2. Loc tocit, ros, găurit. Într-un colț al corăbiei vede o rosătură mare. ȘEZ. II 4. – Variantă: rozătúră s. f.

ROSĂTÚRĂ rosături f. 1) v. A ROADE și A SE ROADE. 2) Loc ros, tocit. 3) Rană superficială provenită dintr-o roadere. 4) Masă constând din resturi provenite din roadere. [G.-D. rosăturii] /a roade + suf. ~ătură


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ROSĂTÚRĂ s. 1. măcinătură, mâncătură. (O ~ adâncă în mal.) 2. v. roadere. 3. (MED.) eroziune, (înv. și reg.) rosură. (O ~ la călcâi, de la încălțăminte.)

ROSĂTÚRĂ s. v. coroziune, erodare, eroziune, roadere.

rosătu s. v. COROZIUNE. ERODARE. EROZIUNE. ROADERE.

ROSĂTU s. 1. măcinătură, mîncătură. (O ~ adîncă în mal.) 2. frecare, roadere. (~ pantofilor.) 3. (MED.) eroziune, (înv. și reg.) rosură. (O ~ la călcîi, de la încălțăminte.)

Intrare: rozătură
rozătură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: rosătură
rosătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rosătu
  • rosătura
plural
  • rosături
  • rosăturile
genitiv-dativ singular
  • rosături
  • rosăturii
plural
  • rosături
  • rosăturilor
vocativ singular
plural
rozătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rozătu
  • rozătura
plural
  • rozături
  • rozăturile
genitiv-dativ singular
  • rozături
  • rozăturii
plural
  • rozături
  • rozăturilor
vocativ singular
plural