ROMÎN – RUMÎN subst. cu sens etnic și social; forma cu o, are numai sensul etnic, și apare în sec. XVII la cronicari (Miron și Nicolae Costin, C-tin Cantacuzino etc.), cea cu u, are ambele sensuri. I. 1. Romînești s. în r. Hîrlău (16 A I 495); Romunești s., munt. (10 B IV 170), uneori apare și forma inversă: „ținutul Rumăn” [ = Roman] (17 A III 145). 2. Romînel b. 1472 (Sur XVIII, dar transcrierea lui Ghibănescu nu e o garanție), poate fi un diminutiv din Roman. 3. Romînca și Ureta (= Urîta), surori moldovene, 1681 (Sd XI 93). 4. Romîni, n. actual la trei sate; Romîna s., olt., Romînca s., mold. act.; Romîneasa f. (16 B II 176) n. marital „soția lui Roman” sau a unui „Romîn” luat ca prenume. 5. Rominești, 14 sate actuale cu acest nume. Cf. Romenca f (P Gov f° 11 vo). II. 1. Rumînul b., ard. (Bih); – Ioan și Vlaicu, megiași 1693 (Cob 34). 2. Rotacizat: Rumîrul, Bodea, în opoziție cu Bodea Sîrbul (Ștef I), deci cu sens etnic. 3. Piscul Rumîneii (16 B I 122) < *Rumînel. 4. Rumăn, Ion, munt., 1743 (Acte Sc); Rumînescu, Șt., jd. Muscel (RI XIII 395); – Bîrcă, ș,a. (Î Div). Cu sens de clasă socială, de „șerbi”: „Rumînii [sat] care au fost judeci” ( = liberi) (17 B II 24).