ROINIȚĂ, roinițe, s. f. I. Plantă erbacee cu flori albe și miros plăcut, care crește prin păduri sau se cultivă, fiind căutată de albine; frunzele se întrebuințează în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice (Melissa officinalis); melisă. II. Stup mic, portativ, cu care se prinde un roi de albine plecate să întemeieze un stup nou. Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului... dădea fuga după roiniță. SADOVEANU, P. M. 50.