6 definiții pentru risipitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

risipitu sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 274r/7 / V: răs~, (reg) sirip~ / Pl: ~ri / E: risipi + -tură] 1-2 (Reg; îf siripitură) Risipă (1-2) 3-5 (Înv) Risipire (1-2, 13). 6 (Pex) Înfrângere. 7 (Ccr; mpl) Rămășiță a unei cete înarmate, a unei oști înfrânte. 8 Dărâmare (1). 9 (Ccr; mpl) Dărâmătură (1). 10 (Ccr; mpl) Crăpătură. 11 (Prin Trs) Prăpastie. 12 (Înv) Distrugere (1). 13 Pieire.

RISIPITÚRĂ, risipituri, s. f. (Mai ales la pl.) Dărîmătură, ruină. Din risipiturile cîtorva colibe acoperite cu stuh... o ființă în zdrențe răsări amenințătoare. SADOVEANU, Z. C. 25.

RISIPITÚRĂ, risipituri, s. f. (Înv.) Dărâmătură, ruină. – Din risipi + suf. -(i)tură.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RISIPITÚRĂ s. v. abis, adânc, dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, prăpastie, ruină, surpătură.

risipitu s. v. ABIS. ADÎNC. DĂRĂPĂNĂTURĂ. DĂRÎMĂTURĂ. NĂRUITURĂ. PARAGINĂ. PRĂBUȘITURĂ. PRĂPASTIE. RUINĂ. SURPĂTURĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

risipitúră, risipitúri, s.f. (reg.) 1. belșug, abundență. 2. împrăștiere, alungare; înfrângere, zdrobire. 3. dărâmare, năruire, distrugere.

Intrare: risipitură
risipitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • risipitu
  • risipitura
plural
  • risipituri
  • risipiturile
genitiv-dativ singular
  • risipituri
  • risipiturii
plural
  • risipituri
  • risipiturilor
vocativ singular
plural