15 definiții pentru resemna, resemnat   conjugări / declinări
resemna
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) resemna resemnare resemnat resemnând singular plural
resemnea resemnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) resemnez (să) resemnez resemnam resemnai resemnasem
a II-a (tu) resemnezi (să) resemnezi resemnai resemnași resemnaseși
a III-a (el, ea) resemnea (să) resemneze resemna resemnă resemnase
plural I (noi) resemnăm (să) resemnăm resemnam resemnarăm resemnaserăm, resemnasem*
a II-a (voi) resemnați (să) resemnați resemnați resemnarăți resemnaserăți, resemnaseți*
a III-a (ei, ele) resemnea (să) resemneze resemnau resemna resemnaseră
resemnat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular resemnat resemnatul resemna resemnata
plural resemnați resemnații resemnate resemnatele
genitiv-dativ singular resemnat resemnatului resemnate resemnatei
plural resemnați resemnaților resemnate resemnatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată

RESEMNÁT, -Ă, resemnați, -te, adj. Care se împacă cu o situație grea, care suportă ceva fără împotrivire. ♦ Care exprimă resemnare. [Var.: (înv.) resignát, -ă adj.] – V. resemna.

RESEMNÁT, -Ă, resemnați, -te, adj. Care se împacă cu o situație grea, care suportă un rău fără împotrivire. ♦ Care exprimă resemnare. [Var.: (înv.) resignát, -ă adj.] – V. resemna.

RESEMNÁT, -Ă, resemnați, -te, adj. Care se împacă cu o situație grea, care suportă un rău fără împotrivire. Lăsați, spuse resemnat omul. C. PETRESCU, C. V. 130. Resemnată, ca o eroină din romanele ce le citea cu pasiune, trăia fără nici o țintă lămurită. REBREANU, I. 104. Mă întorc iar la mine în sat, sfîrși băirînul resemnat. BART, S. M. 33. ♦ Care exprimă resemnare. Și fără nici o vorbă ne privim... Schimbînd surîsuri... pocăite, resemnate. CAMIL PETRESCU, V. 19. În sufletul tînărului Iuga dăinuia o liniște resemnată. REBREANU, R. II 290.

RESEMNÁT, -Ă adj. Care se împacă cu o situație grea. ♦ Care exprimă resemnare. [< resemna].

*resemnát, -ă adj. Plin de resemnare.

RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a accepta ceva fără împotrivire. [Var.: (înv.) resigná vb. I] – Din fr. résigner (după semna).

RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a se supune, a accepta, a suporta un rău fără împotrivire. [Var.: (înv.) resigná vb. I] – Din fr. résigner (după semna).

RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a accepta, a suporta un rău fără împotrivire. Se resemnează și, la treizeci de ani... e femeie bătrînă. PAS, Z. I 222. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», arătînd obiectul resemnării) S-ar fi resemnat in definitiv la tot ce-i contrariase proiectele romantice. C. PETRESCU, C. V. 45. S-o resemna la o viață modestă. id. R. DR. 197.

resemná (a ~) vb., ind. prez. 3 resemneáză

resemná vb., ind. prez. 1 sg. resemnéz, 3 sg. și pl. resemneáză

RESEMNÁ vb. I. refl. A se împăca cu o situație neplăcută, grea; a accepta, a se supune. [Cf. fr. résigner, după semna].

RESEMNÁ vb. refl. a se împăca cu o situație neplăcută, grea; a accepta, a se supune. (după fr. résigner)

resemná (resemnéz, resemnát), vb. refl. – A accepta o situație defavorabilă. – Var. resigna, rezigna. Fr. résigner, adaptat la conjug. lui a însemna.

A SE RESEMNÁ mă ~éz intranz. A se împăca (în cele din urmă) cu o situație defavorabilă; a accepta un rău sub presiunea împrejurărilor. /<fr. résigner

*resemnéz v. tr. (lat. resignare, „a înapoĭa, a încredința, a renunța”, acomodat după însemnez). Las de bună voĭe în favoarea cuĭva (Rar). V. refl. Mă las în voĭa soarteĭ așteptîndu-mă la tot rău fără să cîrtesc: bolnavu se resemnase. – S´ar putea zice și rezign și -gnéz.