reis sn vz rais

rais sn [At: ALR SN IV h 1 135/219 / Pl: ? / E: ger Reis] (Gms) Orez.

reis-efendi m. od. marele cancelar al Porții, ministru de externe: după mai multe conferințe cu vizirul și cu reis-efendi GHICA. [Turc. REYS EFENDI].

REIS (< turc.) s. m. 1. Titlu purtat de ofițeri superiori sau demnitari în Imperiul Otoman. 2. Titlu dat căpitanilor de corsari din N Africii.

PIRI REIS (pe numele adevărat Piri ibn Hadji Mehmet) (c. 1465-c. 1550), navigator și cartograf turc. Comandant al flotei otomane în Egipt, i se atribuie un manual de navigație în M. Mediterană („Bahriye”). Presupus autor la unei hărți devenită celebră în care figurează cele două Americi și Antarctica, despre care el nu avea cunoștință că fuseseră descoperite.