2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

RECÚRS, recursuri, s. n. 1. (Jur.) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare să verifice legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești nedefinitive, în vederea anulării sau modificării ei. 2. (Rar) Referire, recurgere. – Din lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours.

RECÚRS, recursuri, s. n. 1. (Jur.) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare să verifice legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești nedefinitive, în vederea anulării sau modificării ei. 2. (Rar) Referire, recurgere. – Din lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours.

RECÚRS, recursuri, s. n. 1. (Jur.) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea (pentru motive prevăzute de lege) a unei hotărîri judecătorești. A face sau a declara recurs.A avea recurs = a avea dreptul de a cere instanței superioare casarea unei hotărîri judecătorești anterioare. 2. (Franțuzism învechit) Referire, recurgere. Ne-ar rămîne necunoscut de n-am avea recurs la cîteva fericite documente și la cronica lui Urechia. HASDEU, I. V. 249.

recúrs s. n., pl. recúrsuri

RECÚRS s. v. ajutor, asistență, ocrotire, protecție, sprijin.

RECÚRS s.n. 1. (Jur.) Cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea hotărârii unei instanțe inferioare. 2. Recurgere. ◊ A avea recurs la = a avea acces la..., a recurge la... [< lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours].

RECÚRS s. n. 1. (jur.) cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare casarea hotărârii unei instanțe inferioare. 2. recurgere (la ajutor, la asistență). ♦ a avea ~ la = a avea acces la... ◊ sprijin, ajutor; refugiu. (< lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours)

RECÚRS ~uri n. Cerere adresată unei instanțe judecătorești superioare pentru a verifica justețea unei decizii luate de o instanță judecătorească inferioară. /<lat. recursus, germ. Rekurs, fr. recours

recurs n. 1. cerere de ajutor: a avea recurs la o autoritate; 2. dreptul de a intenta o acțiune în daune interese; 3. Jur. recurgerea la un tribunal superior în contra deciziunii unui alt tribunal: a făcut recurs în Casație.

1) *recúrs n., pl. urĭ (lat. recursus. V. curs). Jur. Acțiunea și dreptu saŭ posibitatea de a recurge, de a te adresa cerînd ajutor la instanța supremă: a face recurs la curtea de casațiune, a avea recurs. A face recurs la, a recurge la, a fugi la, a apela la: fac recurs la amiciĭ meĭ. V. apel.

RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Pref. re- + curge (după fr. recourir).

RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Re1- + curge (după fr. recourir).

RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A apela la cineva sau la ceva, a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor, sprijin sau refugiu; a folosi. Se împacă și el destul de greu cu școala, rămînînd repetent și recurgînd probabil la examene particulare. CĂLINESCU, E. 32. Cu tot regretul, trebuie să recurg la dumneata. SEBASTIAN, T. 104.

recúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. recúrge; ger. recurgấnd; part. recúrs

RECÚRGE vb. 1. v. folosi. 2. a apela, a cere, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)

RECÚRGE vb. III. intr. A apela (la cineva sau la ceva); a se servi, a face uz de... [P.i. recúrg. / după fr. recourir].

RECÚRGE vb. intr. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de... (după fr. recourir)

A RECÚRGE recúrg intranz. 1) A se adresa pentru susținere; a face apel pentru a cere ajutor; a apela. 2) A se servi în anumite circumstanțe; a se folosi pentru a obține ceva; a apela. ~ la forță. /re- + a curge

recurge v. 1. a cere ajutorul, a se adresa la: a recurge la un vecin; 2. a avea recurs la.

2) *recúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. re- și curg, după lat. recúrrere și fr. recourir). Mă adresez p. ajutor, fug la: am recurs la toate mijloacele. Jur. Fac recurs (mă adresez): a recurge la curtea de casațiune.

arată toate definițiile

Intrare: recurs
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • recurs
  • recursul
  • recursu‑
plural
  • recursuri
  • recursurile
genitiv-dativ singular
  • recurs
  • recursului
plural
  • recursuri
  • recursurilor
vocativ singular
plural
Intrare: recurge
verb (V622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • recurge
  • recurgere
  • recurs
  • recursu‑
  • recurgând
  • recurgându‑
singular plural
  • recurge
  • recurgeți
  • recurgeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • recurg
(să)
  • recurg
  • recurgeam
  • recursei
  • recursesem
a II-a (tu)
  • recurgi
(să)
  • recurgi
  • recurgeai
  • recurseși
  • recurseseși
a III-a (el, ea)
  • recurge
(să)
  • recurgă
  • recurgea
  • recurse
  • recursese
plural I (noi)
  • recurgem
(să)
  • recurgem
  • recurgeam
  • recurserăm
  • recurseserăm
  • recursesem
a II-a (voi)
  • recurgeți
(să)
  • recurgeți
  • recurgeați
  • recurserăți
  • recurseserăți
  • recurseseți
a III-a (ei, ele)
  • recurg
(să)
  • recurgă
  • recurgeau
  • recurseră
  • recurseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)