2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECOMPUNERE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei. – V. recompune.

recompunere sf [At: VIANU, A. P. 101 / Pl: ~ri / E: recompune] Reconstituire a unui obiect, structură etc. din elementele în care a fost descompus. corectat(ă)

RECOMPUNERE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei. – V. recompune.

RECOMPUNERE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei.

RECOMPUNERE s.f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei; recompoziție. [< recompune].

RECOMPUNE, recompun, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. – Pref. re- + compune (după fr. recomposer).

recompune vt [At: ASACHI, E. I, 73/11 / Pzi: recompun / E: re1- + compune] A reconstitui un obiect, structură etc. din elementele în care a fost descompus. corectat(ă)

RECOMPUNE, recompun, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. – Re1- + compune (după fr. recomposer).

RECOMPUNE, recompun, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. Aprinse becurile de diferite culori, ca să recompună lumina naturală a zilei și se retrase după vitrina de cristal. C. PETRESCU, A. 325.

RECOMPUNE vb. III. tr. A compune la loc, din nou. [P.i. recompun. / < re- + compune, după fr. recomposer].

RECOMPUNE vb. tr. a compune din nou, a reface. (după fr. recomposer)

A RECOMPUNE recompun tranz. A compune din nou; a aduce la starea sau la forma de altă dată; a reface; a reconstitui. /re- + a compune

*recompozițiúne f. (re- și comp-). Acțiunea de a recompune. Lucru recompus. – Și -íție și recompúnere.

*recompún, -pús, a -púne v. tr. (re- și compun, după fr. recomposer). Compun ĭar.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

recompunere s. f., g.-d. art. recompunerii; pl. recompuneri

recompunere s. f., g.-d. art. recompunerii; pl. recompuneri

recompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recompun, 2 sg. recompui, 3 sg. recompune, perf. s. 1 sg. recompusei, 1 pl. recompuserăm, m.m.c.p. 1 pl. recompuseserăm; conj. prez. 1 sg. să recompun, 3 să recompu; ger. recompunând; part. recompus

recompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recompun; conj. prez. 3 să recompună; ger. recompunând

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RECOMPUNERE s. 1. v. reconstituire. 2. (FIZ.) (înv.) recompoziție. (~ luminii.)

RECOMPUNERE s. 1. întregire, reconstituire, refacere, (rar) reconstituție. (~ părților unui animal fosil.) 2. (FIZ.) (înv.) recompoziție. (~ luminii.)

RECOMPUNE vb, a întregi, a reconstitui a reface. (A ~ scheletul unui mamifer fosil.)

Intrare: recompunere
recompunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • recompunere
  • recompunerea
plural
  • recompuneri
  • recompunerile
genitiv-dativ singular
  • recompuneri
  • recompunerii
plural
  • recompuneri
  • recompunerilor
vocativ singular
plural
Intrare: recompune
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • recompune
  • recompunere
  • recompus
  • recompusu‑
  • recompunând
  • recompunându‑
singular plural
  • recompune
  • recompuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • recompun
(să)
  • recompun
  • recompuneam
  • recompusei
  • recompusesem
a II-a (tu)
  • recompui
(să)
  • recompui
  • recompuneai
  • recompuseși
  • recompuseseși
a III-a (el, ea)
  • recompune
(să)
  • recompu
  • recompuie
  • recompunea
  • recompuse
  • recompusese
plural I (noi)
  • recompunem
(să)
  • recompunem
  • recompuneam
  • recompuserăm
  • recompuseserăm
  • recompusesem
a II-a (voi)
  • recompuneți
(să)
  • recompuneți
  • recompuneați
  • recompuserăți
  • recompuseserăți
  • recompuseseți
a III-a (ei, ele)
  • recompun
(să)
  • recompu
  • recompuie
  • recompuneau
  • recompuseră
  • recompuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

recompunere, recompunerisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi recompune DEX '98 DN

recompune, recompunverb

  • 1. A compune din nou; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Aprinse becurile de diferite culori, ca să recompună lumina naturală a zilei și se retrase după vitrina de cristal. C. PETRESCU, A. 325. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.