RECITI, recitesc, vb. IV. Tranz. A citi din nou același text. – Pref. re- + citi (după fr. relire).

reciti vt [At: HELIADE, D. J. 100/27 / V: (înv) ~ceti / Pzi: ~tesc / E: re¹- + citi] 1-5 (Adesea îcr „a citi”) A citi (2-3, 7-9) din nou același text.

RECITI, recitesc, vb. IV. Tranz. A citi din nou același text. – Re¹- + citi (după fr. relire).

RECITI, recitesc, vb. IV. Tranz. A citi din nou. Frusina se pieptăna cu părul sus, se îmbrăca în camizole și în fuste scrobite și recitea, suspinînd, scrisorile lui Constantin. GALACTION, O. I 133. Scrisorile ei sînt minunate și cu multă plăcere le citesc și recitesc. CARAGIALE, O. VII 444. ◊ (Poetic) Nu mai am decît un vis... Orișiunde-l port cu mine, și c-o dulce voluptate Mintea mea îl recitește pe cînd inima mea bate. MACEDONSKI, O. I 127.

A RECITI ~esc tranz. A citi din nou. /re- + a citi

recitì v. a citi din nou.

receti v vz reciti

recita vt [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: recit, ~tez / E: fr réciter] 1 A spune cu voce tare un text (în versuri), marcând prin intonație sensul și accentul cuvintelor Si: a declama (2), (îvr) a recitălui (1). 2 A spune cu voce tare din memorie un text (în versuri) Si: (îvr) a recitălui (2).

RECITA, recit, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text în versuri; a declama. Radu cînta din gură, recita frumos poezii frumoase, spunea anecdote. VLAHUȚĂ, O. A. 112. Marioara, în acest amestec, trecînd pe lîngă mine, îmi recită o strofă. BOLINTINEANU, O. 318. Cîteodată... începea a-mi recita niscai versuri de a lui, pre care mi le traducea. NEGRUZZI, S. I 219. ◊ (Complementul indică pe autorul textului) L-au iubit și l-au recitat cu entuziasm. SADOVEANU, E. 84.

RECITA vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recit, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare].

RECITA vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. (< fr. réciter, lat. recitare)

A RECITA recit tranz. (texte) A spune pe de rost, expresiv și cu intonația cerută; a declama. ~ o poezie. /<fr. réciter

recità v. a spune cu glas tare ceva învățat pe dinafară.

*recetésc, V. recitesc.

*recít și -éz, a -á v. tr. (lat. récito, -áre. V. citez). Spun pe de rost în fața lumiiĭ, maĭ ales poeziĭ: eleviĭ aŭ recitat poeziĭ. Muz. Execut un recitativ.

*recitésc (vest) și recetésc (est) v. tr. Citesc ĭar.

reciti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recitesc, 3 sg. recitește, imperf. 1 reciteam; conj. prez. 1 sg. să recitesc, 3 să recitească

reciti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recitesc, imperf. 3 sg. recitea; conj. prez. 3 să recitească corectat(ă)

reciti vb. citi

recita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. recit, 2 sg. reciți, 3 recită; conj. prez. 1 sg. să recit, 3 să recite

recita (a ~) vb., ind. prez. 3 recită

recita vb., ind. prez. 1 sg. recit, 3 sg. și pl. recită; conj. prez. 3 sg. și pl. recite

recit, -tat prt.

RECITI vb. (înv. și pop.) a prociti. (A ~ textul în întregime.)

RECITI vb. (înv. și pop.) a prociti. (A ~ textul în întregime.)

RECITA vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvânta. (A ~ o poezie.)

RECITA vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvînta. (A ~ o poezie.)