12 definiții pentru recensământ (pl. -uri), recensământ (pl. -minte)   declinări

RECENSĂMÂNT, recensăminte, s. n. Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului; catagrafie. ◊ Recensământul populației = recensământ al cărui scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, a numărului și a structurii populației după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale. [Pl. și: recensământuri] – Din fr. recensement.

RECENSĂMẤNT, recensământuri, s. n. Operație administrativă care constă în înregistrarea statistică a populației, a animalelor, a vehiculelor etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune dată; catagrafie. [Pl. și: recensăminte] – Din fr. recensement.

RECENSĂMÎ́NT, recensămînturi, s. n. Operație administrativă care constă în numărătoarea populației, a animalelor, a vehiculelor etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune dată; catagrafie. Succesele înregistrate în dezvoltarea economiei și culturii noastre în anii ce s-au scurs de la ultimul recensămînt au făcut ca nivelul de trai material și cultural al oamenilor muncii să sporească. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 489, 5/1. ◊ Recensămînt fiscal = numărătoarea contribuabililor și înregistrarea averii și veniturilor lor susceptibile de a fi impuse de fisc. Recensămîntul fiscal se efectuează o dată la 3 ani în cursul lunii ianuarie de către secțiunea financiară raională sau orășenească. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 10, 195. – Variantă: (învechit) recensimént (I. IONESCU, D. 66) s. n.

!recensămấnt s. n., pl. recensămínte

recensământ s. n., pl. recensământuri/recensăminte

RECENSĂMÂNT s. (pop.) numărătoare, (înv.) catagrafie, recenzie. (~ populației.)

RECENSĂMẤNT s.n. Operația de înregistrare (pe cale administrativă) a populației, a animalelor etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. ◊ Recensământ fiscal = numărătoarea contribuabililor și înregistrarea veniturilor lor susceptibile de a fi impuse de fisc. [Pl. -mânturi, -minte, var. recensiment s.n. / cf. fr. recensement].

RECENSĂMẤNT s. n. operația de înregistrare la fața locului a populației, animalelor etc. dintr-o țară, dintr-o regiune. (< fr. recensement)

RECENSĂMÂNT ~ínte n. Acțiune statistică oficială de înregistrare exhaustivă a datelor supuse observării (populația, animalele, vehiculele etc.) dintr-o țară sau dintr-o regiune. [Pl. și recensământuri] /<fr. recensement

recensemânt n. numărătoare oficială a locuitorilor unei țări.

*recensimént n., pl. e (fr. recensement). Numărătoare, statistică, catagrafie. – Fals recensămînt, pl. inte. Și censiment (după it.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RECENSĂMẤNT (după fr. recensement) s. n. Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor despre fenomenele supuse observării se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului. ◊ Recensământul populației = r. al cărui scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, după un program unitar, după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale; sex, vârstă, stare civilă, naționalitate, nivel de instruire, ocupație, ramură de activitate etc. Adesea se realizează concomitent și un r. al locuințelor. În epoca modernă primele r. au avut loc în S.U.A. (1790), Franța și Marea Britanie (1801). În Principatele Unite prima încercare de r. datează din 1859, din inițiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. în România au avut loc în anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.