razboinic sm vz războinic

RĂZBOINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război¹, privitor la război¹, de război¹. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

războinic, ~ă a [At: CORESI, EV. 176 / Pl: ~ici / E: vsl развойникъ] 1 sm (Înv) Tâlhar. 2 sm (Înv) Ucigaș. 3 sm Luptător. 4 a Care se războiește mult. 5 a Căruia îi place lupta Si: bătăios (1), belicos (1), (îvr) rezbelator. 6 a Privitor la război¹ Si: (rar) războiesc (1), (înv) războinicesc (1), rezbelic, rezbelnic. 7 a Specific războiului¹ (1) Si: (rar) războiesc (2), (înv) războinicesc (2), rezbelic, rezbelnic. 8 a Care aparține războiului¹ Si: (rar) războiesc (3), (înv) războinicesc (3), rezbelic, rezbelnic.

RĂZBOINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război¹. 2. Adj. Care ține de război¹, privitor la război¹, de război¹. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

RĂZBOINIC², -Ă, războinici, -e, adj. 1. Privitor la război¹, de război¹. Se duceau grăind încet despre amintiri și povestiri războinice. SADOVEANU, O. VII 145. Poporul nostru era dedat cu viața războinică. ALECSANDRI, la TDRG. 2. (Despre ființe) Căruia-i place să se lupte, să poarte războaie; bătăios. O nație războinică și unită, oricît de mică ar fi, n-a fost niciodată biruită. BĂLCESCU, O. I 41.

RĂZBOINIC¹, războinici, s. m. Luptător, ostaș, om de arme. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418.

RĂZBOINIC² ~ci m. înv. Ostaș care participa la un război; luptător. /<sl. razbojniku

RĂZBOINIC¹ ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care ține de război; propriu războiului. 2) Care manifestă plăcerea de a se război; căruia îi place să se bată. /<sl. razbojniku

răsboinic a 1. ce ține de răsboiu: se pleacă pe răsboinicul său arc AL.; 2. propriu răsboiului: popor răsboinic. ║ m. oștean care se luptă. [Slav. RAZBOĬNKŬ, ucigaș, tâlhar (v. răsboiu)].

răzbóĭnic, -ă adj. (vsl. raz-boĭnikŭ, tîlhar, asasin, d. boĭnikŭ, luptător. V. boĭnic). Ĭubitor de războĭ: popor războĭnic. De războĭ, pentru războĭ: pregătirĭ războĭnice. Adv. În mod războĭnic: a vorbi războĭnic. S. m. Luptător în războĭ. V. belicos.

războinic adj. m., s. m., pl. războinici; adj. f., s. f. războinică, pl. războinice

războinic adj. m., s. m., pl. războinici; adj. f., s. f. războinică, pl. războinice

războinic s. m., adj. m., pl. războinici; f. sg. războinică, pl. războinice

RĂZBOINIC s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

RĂZBOINIC s., adj. 1. s. luptător. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. (rar) marțial. (Comandantul are un aer ~) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

RĂZBOINIC s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

războinic s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

RĂZBOINIC s., adj. 1. s. (MIL.) luptător, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. adj. agresiv, militarist, provocator, (fam.) belicos. (Politică ~.) 3. adj. (rar) marțial. (Aer ~.) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

războinic s., adj. v. ASASIN. CRIMINAL. OMORÎTOR. UCIGAȘ.