3 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

razboinic sm vz războinic

RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

războinic, ~ă a [At: CORESI, EV. 176 / Pl: ~ici / E: vsl развойникъ] 1 sm (Înv) Tâlhar. 2 sm (Înv) Ucigaș. 3 sm Luptător. 4 a Care se războiește mult. 5 a Căruia îi place lupta Si: bătăios (1), belicos (1), (îvr) rezbelator. 6 a Privitor la război1 Si: (rar) războiesc (1), (înv) războinicesc (1), rezbelic, rezbelnic. 7 a Specific războiului1 (1) Si: (rar) războiesc (2), (înv) războinicesc (2), rezbelic, rezbelnic. 8 a Care aparține războiului1 Si: (rar) războiesc (3), (înv) războinicesc (3), rezbelic, rezbelnic.

RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

RĂZBÓINIC2, -Ă, războinici, -e, adj. 1. Privitor la război1, de război1. Se duceau grăind încet despre amintiri și povestiri războinice. SADOVEANU, O. VII 145. Poporul nostru era dedat cu viața războinică. ALECSANDRI, la TDRG. 2. (Despre ființe) Căruia-i place să se lupte, să poarte războaie; bătăios. O nație războinică și unită, oricît de mică ar fi, n-a fost niciodată biruită. BĂLCESCU, O. I 41.

RĂZBÓINIC1, războinici, s. m. Luptător, ostaș, om de arme. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418.

RĂZBÓINIC1 ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care ține de război; propriu războiului. 2) Care manifestă plăcerea de a se război; căruia îi place să se bată. /<sl. razbojniku

RĂZBÓINIC2 ~ci m. înv. Ostaș care participa la un război; luptător. /<sl. razbojniku

răsboinic a 1. ce ține de răsboiu: se pleacă pe răsboinicul său arc AL.; 2. propriu răsboiului: popor răsboinic. ║ m. oștean care se luptă. [Slav. RAZBOĬNKŬ, ucigaș, tâlhar (v. răsboiu)].

răzbóĭnic, -ă adj. (vsl. raz-boĭnikŭ, tîlhar, asasin, d. boĭnikŭ, luptător. V. boĭnic). Ĭubitor de războĭ: popor războĭnic. De războĭ, pentru războĭ: pregătirĭ războĭnice. Adv. În mod războĭnic: a vorbi războĭnic. S. m. Luptător în războĭ. V. belicos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice

răzbóinic s. m., adj. m., pl. răzbóinici; f. sg. răzbóinică, pl. răzbóinice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂZBÓINIC s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

RĂZBÓINIC s., adj. 1. s. luptător. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. (rar) marțial. (Comandantul are un aer ~) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

RĂZBÓINIC s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

războinic s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

RĂZBOINIC s., adj. 1. s. (MIL.) luptător, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. adj. agresiv, militarist, provocator, (fam.) belicos. (Politică ~.) 3. adj. (rar) marțial. (Aer ~.) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

războinic s., adj. v. ASASIN. CRIMINAL. OMORÎTOR. UCIGAȘ.

Intrare: razboinic
razboinic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: războinic (adj.)
războinic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • războinic
  • războinicul
  • războinicu‑
  • războinică
  • războinica
plural
  • războinici
  • războinicii
  • războinice
  • războinicele
genitiv-dativ singular
  • războinic
  • războinicului
  • războinice
  • războinicei
plural
  • războinici
  • războinicilor
  • războinice
  • războinicelor
vocativ singular
plural
Intrare: războinic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • războinic
  • războinicul
  • războinicu‑
plural
  • războinici
  • războinicii
genitiv-dativ singular
  • războinic
  • războinicului
plural
  • războinici
  • războinicilor
vocativ singular
  • războinicule
  • războinice
plural
  • războinicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

războinic (adj.)

  • 1. Care ține de război, privitor la război, de război.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Se duceau grăind încet despre amintiri și povestiri războinice. SADOVEANU, O. VII 145.
      surse: DLRLC
    • Poporul nostru era dedat cu viața războinică. ALECSANDRI, la TDRG.
      surse: DLRLC
  • 2. Căruia îi place lupta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bătăios attach_file un exemplu
    exemple
    • O nație războinică și unită, oricît de mică ar fi, n-a fost niciodată biruită. BĂLCESCU, O. I 41.
      surse: DLRLC

etimologie:

războinic, -ă (persoană) războinică

etimologie: