2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i.

RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.

RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura adânc sufletește; a dezorienta. – Cf. scr. rovašiti.

RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.

RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A împrăștia în dezordine (de obicei mai multe obiecte, căutînd. ceva). V. răscoli. Începu să răvășească în neștire condicile de pe masă. V. ROM. noiembrie 1953, 148. Alergă și le răvăși pe masa de sufragerie cu învelitoarea de mușama cadrilată. C. PETRESCU, C. V. 176.

RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Răscolit, aflat în neorînduială, împrăștiat, în dezordine. Nu face nimic, răspunse un muncitor din comitet, cu fața subțire, cu părul răvășit. SAHIA, N. 36. Niculina nu înceta să se scuze că au găsit casa așa de răvășită și pe ea desculță. REBREANU, R. I 107. Uitîndu-se distras peste hîrtiile răvășite... dete cu ochii de slova Anei. VLAHUȚĂ, O. A. III 104. ◊ Fig. Obrajii îi erau răvășiți ca de o spaimă mare. SADOVEANU, O. I 342. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat, răscolit. Cu sufletele răvășite de cuvintele exarhului, ele se rezemaseră de cîte un stîlp, cu ochii pironiți în pămînt, neavînd curaj să vorbească. STĂNOIU, C. I. 222.

răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă

răvășí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răvășeáscă

RĂVĂȘÍ vb. v. răscoli.

RĂVĂȘÍ vb. 1. v. deranja. 2. (pop.) a vrăfui, (înv. și reg.) a scorbeli. (Nu mai ~ lucrurile, cărțile!)

RĂVĂȘÍT s. v. răscol.

RĂVĂȘÍT adj. deranjat.

RĂVĂȘÍT adj. v. răscolit.

răvășì v. a scotoci, a răsturna căutând ceva. [Origină necunoscută].

răvășit a. risipit în dezordine: lumea răvășită se înlocuește iarăș BĂLC.

răvășésc v. tr. (met. din rus. vorošitĭ, a vrășuli. Cp. și cu răvaș, răboj, adică „trec în răvaș și expediez”, și cu sîrb. rovašiti, a marca). Însemn în răvaș și daŭ în primire: vacile la suhat, și oile la răvășit. Fig. Împrăștiĭ, risipesc, răscolesc: lucrurĭ răvășite pin [!] camară [!], pin ladă. – Confundat de uniĭ cu răvăcesc. Uniĭ zic și zăvocesc (vest). V. zăhăĭesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RĂVĂȘÍ vb. 1. a deranja, a răscoli, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?) 2. (pop.) a vrăfui, (înv. și reg.) a scorbeli. (Nu mai ~ lucrurile, cărțile!)

RĂVĂȘÍT adj. deranjat, răscolit, zăpăcit. (Are toate hîrtiile ~.)

Intrare: răvășit
răvășit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular răvășit răvășitul răvăși răvășita
plural răvășiți răvășiții răvășite răvășitele
genitiv-dativ singular răvășit răvășitului răvășite răvășitei
plural răvășiți răvășiților răvășite răvășitelor
vocativ singular
plural
Intrare: răvăși
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) răvăși răvășire răvășit răvășind singular plural
răvășește răvășiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) răvășesc (să) răvășesc răvășeam răvășii răvășisem
a II-a (tu) răvășești (să) răvășești răvășeai răvășiși răvășiseși
a III-a (el, ea) răvășește (să) răvășească răvășea răvăși răvășise
plural I (noi) răvășim (să) răvășim răvășeam răvășirăm răvășiserăm, răvășisem*
a II-a (voi) răvășiți (să) răvășiți răvășeați răvășirăți răvășiserăți, răvășiseți*
a III-a (ei, ele) răvășesc (să) răvășească răvășeau răvăși răvășiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)