ratificație sf [At: DOC. EC. 810 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr ratification] (Iuz) Ratificare.

RATIFICAȚIE s.f. Ratificare. [Gen. -iei. / cf. fr. ratification].

RATIFICAȚIE s. f. ratificare. (< fr. ratification)

ratificațiune sf vz ratificație

*ratificațiúne f. (lat. ratificatio, -ónis). Acțiunea de a ratifica. Actu (hîrtia) în care e scrisă această acțiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

ratificație (desp. -ți-e) s. f., art. ratificația (desp. -ți-a), g.-d. art. ratificației; pl. ratificații, art. ratificațiile (desp. -ți-i-)

ratificație (-ți-e) s. f., art. ratificația (-ți-a), g.-d. art. ratificației; pl. ratificații, art. ratificațiile (-ți-i-)

ratificație s. f. (sil. -ți-e), art. ratificația (sil. -ți-a), g.-d. art. ratificației; pl. ratifițicații, art. ratificațiile (sil. -ți-i-)