6 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RAȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă cu mâner de lemn având la capăt un ac metalic gros, folosită la operația de cătrănire a plutelor. – Et. nec.

RĂȘCHIA, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare.

RĂȘCHIA, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare.

rașcă sf [At: ANTIPA, P. 416 / Pl: rășci / E: nct] 1 Prăjină cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. 2 Unealtă asemănătoare cu o sulă, folosită la impregnarea plutelor de la carmacele pescărești.

rășchia vt [At: LB / V: rășca, ~chi' (Pzi: ~iesc), râsc~, râș~, resc~, reș~, reșchita, risc~, riș~ / Pzi: ~iez, (reg) rășchiu, rășchii / E: ml *rasclare] 1 (Fșa) A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor pentru a le face jurebii. 2 (Reg; pcf rășchira) A răsfira (1). 3 A întinde în lături. 4 (Reg) A scurma. 5 (Reg) A zgâria.

vreasc sn [At: MARDARIE, L. 2762/18 / V: (rar) vrescur, (îrg) hreasc, rasc, vrasc, vrascură sf, (reg) hereascuri snp, hleșc (Pl: hleșcuri), hreast, hreșc (Pl: hreșcuri), hreșt, vleasc, vrască (Pl: vraști, vrăști) vrească sf, vreașc / Pl: ~uri / E: vsl хврастъ] 1 (Mpl) Creangă subțire, uscată (desprinsă din copac, folosită la aprinderea focului) Si: gătej, uscătură, (reg) osâc. 2 (Trs) Îngrămădire de lemne, crengi, vreascuri (1) etc. aduse de apă (pe malul unui râu). 3 (Reg; îf vrască, vrească) Nuia verde. 4 (Trs; îf hreast) Mărăciniș.

vreasc s.n. (mai ales la pl.) Creangă, ramură subțire, uscată, desprinsă de pe un copac; gătej. Pe vatra verde ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard (COȘB.). ◊ Compar. Mîna a scăpat din încheieturi și a lunecat pe țărna uscată, ca un vreasc rupt (POPA). • pl. -uri. și (înv., reg.) vreascur, rasc, hreasc s.n. /<sl. veche хврасть; cf. bg. хряст „tufă”.

RAȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă asemănătoare cu o sulă, cu care pescarii cătrănesc plutele de la carmace. – Et. nec.

RAȘCĂ, rășci, s. f. Un fel de prăjină cu care pescarii împing frînghiile năvodului pe sub gheață de la o copcă la alta sau sperie peștele ca să iasă de sub maluri și de sub insule plutitoare și să se prindă în năvoade. ♦ Unealtă asemănătoare cu o sulă, compusă dintr-o undrea lungă și un mîner de lemn, cu care pescarii cătrănesc plutele de la carmace.

RĂȘCHIA, rășchiu și rășchiez, vb. I. Tranz. A trece firele de cînepă, de in etc. de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă, s-o rășchie, s-o urzească, s-o țeasă. MARIAN, O. II 184. ◊ (Complementul indică obiectul de pe care se deapănă; cu pronunțare regională) A doua rîșchie fuse pe un rîșchitor de aur. SEVASTOS, N. 225. ◊ Absol. Fata are să rîșchie. ȘEZ. I 184.

A RĂȘCHIA ~ez tranz. (fire textile) A depăna de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. /<lat. rasclare

răschiĭ și rășchiĭ (vest) și rîșchiĭ (est), a -iá v. tr. (lat. *rasclare, din *rastlare, a grebla, d. rastrum, greblă; it. raschiare, fr. racler, a zgîria, a rade, a răzui). Est. Depăn lînă de pe fus pe răschitor.

rășchiĭ, rășchitór, V. răsch-.

rîșchiĭ, rîșchitór, V. răschiĭ, -itor.

vreasc și (vechĭ) hreasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. hvrastŭ, hrastu, vreasc, hvrastiĭe, vreascurĭ; bg. hrast, copăcel, fraste, vreascurĭ; sîrb. [h]rast, stejar. E rudă cu it. foresta, pădure. V. vrască, hîrșag). Pl. Ramurĭ uscate, găteje de aprins focu. – Și ráscote (pl.) în vest, și [v]rascurĭ în Trans., și hreșt[ĭ]urĭ în nord. Pe alocurĭ și hreast.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rașcă s. f., g.-d. art. rășcii; pl. rășci

rășchia (a ~) (a depăna) (desp. -chi-a) vb., ind. prez. 1 sg. rășchiez (desp. -chi-ez), 3 rășchia, 1 pl. rășchiem; conj. prez. 1 sg. să rășchiez, 3 să rășchieze; ger. rășchiind (desp. -chi-ind)

rașcă s. f., g.-d. art. rășcii; pl. rășci

rășchia (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiază, 1 pl. rășchiem (chi-em); conj. prez. 3 să rășchieze; ger. rășchiind (-chi-ind)

rașcă s. f., g.-d. art. rășcii; pl. rășci

rășchia vb. (sil. -chi-a), ind. prez. 1 sg. rășchiez, 3 sg. și pl. rășchiază, 1 pl. rășchiem (sil. -chi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. rășchieze; ger. rășchiind (sil. -chi-ind)

rășchia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. rășchiază, 1 pl. rășchiem, ger. rășchiind)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂȘCHIA vb. v. râcâi, scormoni, scurma.

rășchia vb. v. RÎCÎI. SCORMONI. SCURMA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rășchia (rășchiez, rășchiat), vb. – A depăna. – Var. rîșchia, pers. I rășchii. Bg. rasšivam „a descoase, a depăna”, de unde și megl. rășies „a depăna”; forma rom. este rezultatul unei disimilări din *răsșia, ca în cazul lui rășchira. Etimologiile propuse nu par probabile: din lat. *rasclāre (Pușcariu 1441; Tiktin; REW 7072; Candrea); din lat. *resticŭlāre, din resticŭla „funie” (Densusianu, GS, II, 320). – Der. rășchitor (var. rășchitoare, rîșchitor), s. n. (unealtă de depănat), pe care Pascu, I, 67, o derivă din lat. *re-ex-clāvātōrium.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RÂȘCA, com. în jud. Suceava, situată în zona de contact a Subcarpaților Neamțului cu prelungirile NE ale m-ților Stănișoarei, pe cursul superior al râului Râșca; 5.245 loc. (2005). Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). În satul R. se află mănăstirea cu același nume (de călugări), cu biserica Sf. Nicolae, ctitorie din 1540-1542 a domnului Petru Rareș, cu fresce executate în 1551-1552 de pictorul grec Stamatello Cotronas. În interior se păstrează un valoros tablou votiv înfățișându-l pe ctitor cu familia lui. Chiliile actuale datează din 1821-1842. iar pridvorul bisericii a fost adăugat în perioada 1611-1617. Ansamblul monahal a fost renovat în 1972 și 1991. În 1844, la această mănăstire a fost trimis în surghiun de către domnul Mihail Sturdza, timp de șase luni, Mihail Kogălniceanu. Biserica Sf. Gheorghe (1790, renovată în 1898 și 1925), în satul Buda.

RĂSCA, Stan, munt. 1769 (BCI V 264).

RÎȘCA 1. – s.; Rîșcă, Ioan, act.; Rășcă, V. (17 A I 18). 2. Rîșco (C Ștef). 3. + -an: Rtșcanja, -i tt.; -u fam., frecv. (Sur X). 4. + -ov: Rîșcov fam. (Dm), cf. subst. ciupercă. Coincidențe: trac Rescu, -lus, -por.

Intrare: rască
rască
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: rașcă
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rașcă
  • rașca
plural
  • rășci
  • rășcile
genitiv-dativ singular
  • rășci
  • rășcii
plural
  • rășci
  • rășcilor
vocativ singular
plural
Intrare: Răsca
Răsca nume propriu
nume propriu (I3)
  • Răsca
Intrare: Rășcă
Rășcă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Rășcă
Intrare: rășchia
  • silabație: răș-chi-a info
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rășchia
  • rășchiere
  • rășchiat
  • rășchiatu‑
  • rășchiind
  • rășchiindu‑
singular plural
  • rășchia
  • rășchiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rășchiez
(să)
  • rășchiez
  • rășchiam
  • rășchiai
  • rășchiasem
a II-a (tu)
  • rășchiezi
(să)
  • rășchiezi
  • rășchiai
  • rășchiași
  • rășchiaseși
a III-a (el, ea)
  • rășchia
(să)
  • rășchieze
  • rășchia
  • rășchie
  • rășchiase
plural I (noi)
  • rășchiem
(să)
  • rășchiem
  • rășchiam
  • rășchiarăm
  • rășchiaserăm
  • rășchiasem
a II-a (voi)
  • rășchiați
(să)
  • rășchiați
  • rășchiați
  • rășchiarăți
  • rășchiaserăți
  • rășchiaseți
a III-a (ei, ele)
  • rășchia
(să)
  • rășchieze
  • rășchiau
  • rășchia
  • rășchiaseră
răschia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
rișchia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
rischia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
reșchița
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
reșchia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
reschia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
râșca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
râșchia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
râschia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
rășchi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Râșca
Râșca nume propriu
nume propriu (I3)
  • Râșca
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rașcă, rășcisubstantiv feminin

  • 1. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Unealtă cu mâner de lemn având la capăt un ac metalic gros, folosită la operația de cătrănire a plutelor. DEX '09 DLRLC
etimologie:

rășchia, rășchiezverb

  • 1. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă, s-o rășchie, s-o urzească, s-o țeasă. MARIAN, O. II 184. DLRLC
    • format_quote cu pronunțare regională A doua rîșchie fuse pe un rîșchitor de aur. SEVASTOS, N. 225. DLRLC
    • format_quote (și) absolut cu pronunțare regională Fata are să rîșchie. ȘEZ. I 184. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: rășchiu. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.