2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification.

RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification.

ramificație sf [At: SAHIA, U.R.S.S., 188 / V: (rar) ~iune / Pl: ~ii / E: fr ramification] 1-6 Ramificare (1-6). 7-8 (Fig) Ramificare (7-8). 9 (Ccr) Parte desprinsă dintr-un întreg. 10 Subdiviziune.

RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. Ramificare; (concretizat) parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț; prelungire. Cele din urmă ramificații ale munților Dobrogei, la Dunăre, se urcau pe nesimțite, așa că focul pe care-l vedeau acum la deal păruse... o stea. D. ZAMFIRESCU, R. 125. ♦ Despărțitură, subdiviziune.

RAMIFICÁȚIE s.f. Ramificare; încrucișare. ♦ (Concr.) Parte ramificată; ramură; braț; prelungire. [Gen. -iei, var. ramificațiune s.f. / < fr. ramification, cf. it. ramificazione].

RAMIFICÁȚIE s. f. loc unde se ramifică un drum, un curs de apă etc. ◊ parte ramificată: ramură, braț, subdiviziune. (< fr. ramification)

RAMIFICÁȚIE ~i f. 1) v. A SE RAMIFICA. 2) Loc de separare în ramuri (a unei ape, a unui drum etc.). 3) Diviziune a unui întreg; ramură. [G.-D. ramificației; Sil -ți-e] /<fr. ramification

ramificațiune f. 1. dispozițiunea ramurilor pe o cracă; 2. diviziunile și subdiviziunile unui obiect: ramificațiunile vinelor.

*ramificațiúne f. (mlat. ramificatio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a se ramifica. Parte ramificată: o ramificațiune a Carpaților, a nervilor, a stradeĭ. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ramificáție (-ți-e) s. f., art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-)

ramificáție s. f. (sil. -ți-e), art. ramificáția (sil. -ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RAMIFICÁȚIE s. 1. ramificare. (~ a unui copac.) 2. v. braț. 3. v. schimbător de cale. (~ la calea ferată.)

RAMIFICAȚIE s. 1. ramificare. (~ a unui copac.) 2. (GEOGR.) braț, (pop.) crac. (~ a unei ape curgătoare.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RAMIFICÁȚIE s. f. (< fr. ramification, it. ramificazione): subdiviziune, subîmpărțire a limbii. ◊ ~ teritoriálă: diferențiere a limbii din punct de vedere teritorial (geografic), ca rezultat al întinderii acesteia în spațiu. Sunt considerate r. teritoriale ale limbii: dialectele, subdialectele și graiurile.(v.). ◊ ~ sociálă: diferențiere a limbii din punct de vedere social și cultural, ca urmare a folosirii limbii de diverse categorii de oameni, cu grade de cultură diferite. Sunt considerate r. sociale ale limbii: limbajele tehnice, argourile și jargoanele (v.).

Intrare: ramificatie
ramificatie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ramificație
ramificație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ramificație
  • ramificația
plural
  • ramificații
  • ramificațiile
genitiv-dativ singular
  • ramificații
  • ramificației
plural
  • ramificații
  • ramificațiilor
vocativ singular
plural