2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÁGHILĂ s. f. v. ragilă.

rághilă, rágilă și (rar) rávilă f., pl. e (cp. cu germ. raffel, idem, de unde și ceh. rafala, orĭ cu germ. rechen, greblă, de unde și ung. ecselö, hecelă). Un fel de darac compus dintr’o singură scîndură cu dințĭ înfipțĭ unu lîngă altu în mijlocu eĭ. Butoĭ căptușit cu piroane în care poporu crede că Jidaniĭ pun copiiĭ de creștin și-ĭ rostogolesc ca să le ĭa sîngele. V. rahilă.

RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.

RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.

ragilă sf [At: I. IONESCU, C. 156 / V: raghi~, ravi~, (reg) ~gelă, (rar) răg~, răvilă, răhel sn, răher sn / Pl: ~le, (rar) -li / E: ns cf ger Raffel] 1 Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină Si: (reg) raștilă. 2 Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești pentru a-i apăra de mușcătura lupului. 3 Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează pe botul vițeilor ca să nu mai poată suge. 4 (Reg) Piatră zgrunțuroasă care periclitează mersul plutelor. 5 (Rar; îf ravilă) Năvod. 6 (Bot; reg; îc) ~la-pământului Sparanghel (Asparagus officinalis).

RÁGILĂ, ragile, s. f. (Și în forma raghilă) 1. Unealtă formată dintr-o scîndură în care sînt înfipți dinți de fier și prin care se trage cînepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. V. darac. Dădu îndărăt, spre cămara lui, rînjindu-și din nou mînia pe care o avea în gîtlej ca pe o ragilă. SADOVEANU, Z. C. 342. În Moldova... pun o pernă pe o raghilă ș-acolo o poftește pe soacra mare, și cînd dă să se așeze, îi smucește perna, rămînînd pe raghilă. SEVASTOS, N. 315. Veniți încoace și aduceți cu voi și blăstămurile părintești: ragila și pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ◊ Fig. Amîndoi prietinii... s-au îmbrățișat fără să-și puie buzele pe ragilele obrazurilor. SADOVEANU, N. P. 55. De subt buzele-i groase... înaintau spre afară două raghile rari de dinți ruginiți. HOGAȘ, M. N. 82. Înălțîndu-și creștetu-n cer, scărmănînd norii în raghila de stînci, înfipte pe fruntea-i pleșuvă, mîndrul uriaș farmecă rîul cu puterea măreției lui. VLAHUȚĂ, O. A. II 173. 2. Zgardă cu țepi de fier, care se pune la gîtul cîinilor ciobănești ca să-i apere de mușcătura lupului. Omul ieșise din păpuriș c-o bîtă mare în dreapta, trăgînd cu stînga după sine în lanțug o cățea mare ciobănească, împodobită cu ragilă la grumaz. SADOVEANU, N. P. 36. [Cîinii] cu ragilă la gît, care voiseră să mă atace în ajun, acuma mă primiră cu prietinie, fîlfîind din cozi. id. O. A. II 212. ♦ Curea sau scîndurică cu cîteva cuie, care se fixează la botul vițeilor, ca să nu poată suge. Mînzatului leagă-i ragila cea cu cuie pe bot, ca să împungă pe mă-sa. SADOVEANU, B. 93. – Pl. și: ragili (SADOVEANU, N. P. 60). – Variantă: rághilă s. f.

RÁGILĂ ~e f. 1) Unealtă constând dintr-o scândură mică, prevăzută cu dinți metalici lungi, prin care se trag materiale fibroase melițate (cânepa, inul etc.) pentru a fi curățate de puzderii sau de câlți. 2) Pieptene cu dinți metalici, folosit la pieptănatul animalelor. /cf. germ. Raffel

ragilă f. pieptene de tras fuioare: ragila și peptenii de pieptenat câlți CR. [Și raghilă, ravilă: cf. ceh. RAFALA, darac].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile

rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÁGILĂ s. (TEHN.) (reg.) raștilă. (Cu ~ se piaptănă fuiorul de in.)

RAGILĂ s. (TEHN.) (reg.) raștilă. (Cu ~ se piaptănă fuiorul de in.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rágilă (rágile), s. f.1. Darac, pieptene pentru dărăcit cînepa. – 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gîtul cîinilor. – Var. raghilă, ravilă, cu der. Germ. dialectal raffel, germ. Riffel, prin intermediul sl., cf. ceh. rafala, pol. rafla (Cihac, II, 310; Tiktin). – Der. răgila, vb. (a dărăci cînepa sau inul); rahilă, s. f. (Munt., răzătoare).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ragílă, s.f. – v. razilă („perie pentru lână”).

Intrare: raghilă
raghilă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ragilă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ragilă
  • ragila
plural
  • ragile
  • ragilele
genitiv-dativ singular
  • ragile
  • ragilei
plural
  • ragile
  • ragilelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • raghilă
  • raghila
plural
  • raghile
  • raghilele
genitiv-dativ singular
  • raghile
  • raghilei
plural
  • raghile
  • raghilelor
vocativ singular
plural