2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti.

RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti.

răsplătire sf [At: MINEIUL (1776), 129r1/6 / S și: res~ / Pl: ~ri / E: răsplăti] 1 Răsplată (1). 2 (Înv) Despăgubire (1). 3 (Înv; adesea în legătură cu verbe ca „a face”, „a da”, „a lua” etc.) Revanșă. 4 (Înv; adesea în legătură cu verbe ca „a face”, „a da”, „a lua” etc.) Pedeapsă. 5 Răzbunare (1).

RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti; (învechit) răsplată (pentru fapte bune sau rele). Tu, an nou ce ne vestești? Vii s-aduci patriei mele ca o dreaptă răsplătire, Pace, glorie, putere, libertate, fericire? ALECSANDRI, P. A. 87. Răsplătire vei lua La neîndurarea ta. CONACHI, P. 31. Celui bun trebuie să i se facă răsplătire spre pilda celui rău. GOLESCU, Î. 54.

răsplătire f. răsbunare: n’o să aibă răsplătire dela dreptul Dumnezeu? NEGR.

răsplătíre f. Rar. Răsplată.

RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti.

răsplăti [At: N. COSTIN, L. 536 / S și: res~ / Pzi: ~tesc / E: răs- + plăti cf bg разплатя] 1 vt A da cuiva o recompensă (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut Si: a gratifica (1). 2 vt A despăgubi (1). 3 vr (Îvr) A se achita de o obligație. 4 vt A pedepsi pe cineva pentru un rău săvârșit. 5 vt A ispăși o greșeală. 6 vt A răzbuna (1).

RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, scr. rasplatiti.

RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A acorda cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut. V. gratifica. Nu e drept să fiu astfel răsplătit. DUMITRIU, N. 36. Cu ce vrei să te răsplătesc pentru atîta osteneală? CARAGIALE, O. III 50. Norodul nu va răsplăti numai multa știință, ci și buna voință, buna cugetare ce va avea fieșcare, după a sa putere, să slujească patrii. GOLESCU, Î. 94. ♦ A despăgubi, a compensa. [Califul] fiind stăpînitor bun la inimă și iubitor de dreptate, s-a gîndit să-l ia pe Abu-Hasan pe lîngă el de aproape și să-l răsplătească de cîte pățise. CARAGIALE, P. 150. Printr-un dulce somn și-au răsplătit osteneala cîtă într-acea zi primise. DRĂGHICI, R. 71. 2. A plăți pentru altul, a ispăși. Se vede că i-a fost scris... să răsplătească și păcatele iepei frăține-său, ale caprei, ale gînsacului logodit și ale boilor uciși în pădure. CREANGĂ, P. 58.

A SE RĂSPLĂTÍ mă ~ésc intranz. 1) A răsplăti manifestând un interes deosebit. 2) A cauza un rău drept răsplată pentru prejudiciile aduse anterior; a se răfui; a se socoti. /răs- + a plăti

A RĂSPLĂTÍ ~ésc tranz. 1) (datorii, servicii etc.) A întoarce înapoi. 2) (pagube, prejudicii) A plăti atât cât costă; a despăgubi; a compensa; a repara. 3) (fapte de rea-credință) A trata cu răsplata cuvenită; a răzbuna. /răs- + a plăti

răsplătì v. 1. a da o răsplată; 2. a pedepsi, a răsbuna: D-zeu nu răsplătește ca dușmanul PANN. [Rus. RASPLATITI].

răsplătésc v. tr. (bg. rasplatam, sîrb. -atiti, rus. -itĭ. V. plătesc). Recompensez, dăruĭesc cuĭva ceva p. un serviciŭ saŭ merit (saŭ și pedepsesc p. o vină).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răsplătíre s. f., g.-d. art. răsplătírii; pl. răsplătíri

răsplătíre s. f., g.-d. art. răsplătírii; pl. răsplătíri

răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă

răsplătí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 sg. și pl. răsplăteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂSPLĂTÍRE s. v. pedeapsă, plată, răsplată, recompensă.

RĂSPLĂTÍRE s. v. recompensare.

răsplătire s. v. PEDEAPSĂ. PLATĂ. RĂSPLATĂ. RECOMPENSĂ.

arată toate definițiile

Intrare: răsplătire
răsplătire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsplătire
  • răsplătirea
plural
  • răsplătiri
  • răsplătirile
genitiv-dativ singular
  • răsplătiri
  • răsplătirii
plural
  • răsplătiri
  • răsplătirilor
vocativ singular
plural
Intrare: răsplăti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răsplăti
  • răsplătire
  • răsplătit
  • răsplătitu‑
  • răsplătind
  • răsplătindu‑
singular plural
  • răsplătește
  • răsplătiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răsplătesc
(să)
  • răsplătesc
  • răsplăteam
  • răsplătii
  • răsplătisem
a II-a (tu)
  • răsplătești
(să)
  • răsplătești
  • răsplăteai
  • răsplătiși
  • răsplătiseși
a III-a (el, ea)
  • răsplătește
(să)
  • răsplătească
  • răsplătea
  • răsplăti
  • răsplătise
plural I (noi)
  • răsplătim
(să)
  • răsplătim
  • răsplăteam
  • răsplătirăm
  • răsplătiserăm
  • răsplătisem
a II-a (voi)
  • răsplătiți
(să)
  • răsplătiți
  • răsplăteați
  • răsplătirăți
  • răsplătiserăți
  • răsplătiseți
a III-a (ei, ele)
  • răsplătesc
(să)
  • răsplătească
  • răsplăteau
  • răsplăti
  • răsplătiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)