2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie.

RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie.

răspintene sf vz răspântie

RĂSPÍNTENE s. f. v. răspîntie.

RĂSPẤNTIE, răspântii, s. f. Loc unde se încrucișează mai multe drumuri sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răscruce. ♦ Fig. Moment hotărâtor în viața cuiva. [Var.: (reg.) răspíntene s. f.] – Din sl. raspontije.

RĂSPẤNTIE, răspântii, s. f. Loc unde se încrucișează mai multe drumuri sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răscruce. ♦ Fig. Moment hotărâtor în viața cuiva. [Var.: (reg.) răspíntene s. f.] – Din sl. raspontije.

răspântie sf [At: PSALT. HUR. 121v/15 / V: (înv) rădzp~, (reg) ~ndii sfp, ~te, ~tec sn, ~teie, ~tene, ~ine, ~turi ssp, ~pine, ~pintec, ~pintece, ~pinten sn, ~pintene (Pl: pinteni), ~pin~, ~pintină, ~puntici ssp, respinte, respinten sn, respintene, res~, respin~, ~pintin (Pl: pintini) sn, respintini ssp, respinți sfp / Pl: ~ii / E: vsl распѫтиѥ] 1 (Adesea determinat prin „de drum”, „de uliți” etc.) Loc unde se încrucișează două sau mai multe drumuri Si: răscruce (1). 2 (Adesea determinat prin „de drum”, „de uliți” etc.) Loc unde se separă două sau mai multe drumuri Si: răscruce (2). 3 (Îe) A ședea ca lupul în (sau la) ~ii A pândi. 4 (Rar) Confluență (1). 5 (Reg; îf răspintin) Macaz. 6 (Fig) Moment hotărâtor în viața unui om, în istoria unui popor etc.

RĂSPÎ́NTIE, răspîntii, s. f. Loc unde se întîlnesc sau de unde pornesc două sau mai multe drumuri; răscruce. Răspîntia căii le-aduce Un stol cunoscut. COȘBUC, P. I 291. Merse o bucată de drum, pînă ce ajunse într-o răspîntie în care se încrucișau mai multe drumuri. POPESCU, B. IV 36. S-au despărțit la o răspîntie și au apucat care pe unde. CARAGIALE, P. 115. ◊ (Întărit prin «de drum») Aci, la răspîntia de drum mare, îmi simt tot sufletul deschis ca o rană. CAMIL PETRESCU, U. N. 225. Aici la răspîntie de trei drumuri... drept în fața podului e hanul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 60. – Pl. și: (regional) răspînturi (TEODORESCU, P. P. 375). – Variante: răspî́nte,răspíntene, răspinteni (SADOVEANU, B. 130, EMINESCU, N. 21, ALECSANDRI, T. 1426, NEGRUZZI, S. I 29), s. f., răspínți (ȘEZ. XIII 114) s. f. pl.

RĂSPÂNTIE ~i f. 1) Loc de întretăiere a două sau mai multe drumuri; răscruce; încrucișare. 2) fig. Moment crucial în viața cuiva; răscruce. ◊ La ~ la un moment hotărâtor. [G.-D. răspântiei; Sil. -ti-e] /<sl. raspontije

răspântie f. punctul unde se încrucișează drumurile. [Slav. RASPÕTIIE].

răspíntie (est) și răspî́ntie (vest) f. (vsl. raspontiĭe, d. pontĭ, cale; rus. raspútie). V. potecă și punte. (Cp. cu crint). Răscruce. Locu unde se încrucișează drumurile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)

răspântie s. f. (sil. -ti-e), art. răspântia (sil. -ti-a), g.-d. art. răspântiei; pl. răspântii, art. răspântiile (sil. -ti-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂSPÂNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)

RĂSPÂNTIE s. v. răscruce.

RĂSPÎNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răspîntie (-ii), s. f. – Încrucișare. Var. înv. răspintene. Sl. raspątije (Cihac, II, 308; Conev 42), cf. sb. rasputje, slov. raspôtje, rus. rasputie.Der. răspîntiaș,. s. m. (paznic de drumuri, jandarm).

Intrare: răspintene
răspintene
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: răspântie
răspântie substantiv feminin
  • silabație: -ti-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răspântie
  • răspântia
plural
  • răspântii
  • răspântiile
genitiv-dativ singular
  • răspântii
  • răspântiei
plural
  • răspântii
  • răspântiilor
vocativ singular
plural
răspintene substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răspintene
  • răspintenea
plural
  • răspinteni
  • răspintenile
genitiv-dativ singular
  • răspinteni
  • răspintenii
plural
  • răspinteni
  • răspintenilor
vocativ singular
plural