2 intrări

O definiție


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răsbicí (-césc, -ít), vb.1. A străpunge, a perfora. – 2. A goli o creangă de soc pentru a face o pușcă. – Var. răzbici. Sb. razbučiti (Candrea). În Olt.Der. răsbici, s. n. (bețigaș cu care se curăță pușca de soc).

Intrare: răsbicire
răsbicire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsbicire
  • răsbicirea
plural
  • răsbiciri
  • răsbicirile
genitiv-dativ singular
  • răsbiciri
  • răsbicirii
plural
  • răsbiciri
  • răsbicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: răsbici
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răsbici
  • răsbicire
  • răsbicit
  • răsbicitu‑
  • răsbicind
  • răsbicindu‑
singular plural
  • răsbicește
  • răsbiciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răsbicesc
(să)
  • răsbicesc
  • răsbiceam
  • răsbicii
  • răsbicisem
a II-a (tu)
  • răsbicești
(să)
  • răsbicești
  • răsbiceai
  • răsbiciși
  • răsbiciseși
a III-a (el, ea)
  • răsbicește
(să)
  • răsbicească
  • răsbicea
  • răsbici
  • răsbicise
plural I (noi)
  • răsbicim
(să)
  • răsbicim
  • răsbiceam
  • răsbicirăm
  • răsbiciserăm
  • răsbicisem
a II-a (voi)
  • răsbiciți
(să)
  • răsbiciți
  • răsbiceați
  • răsbicirăți
  • răsbiciserăți
  • răsbiciseți
a III-a (ei, ele)
  • răsbicesc
(să)
  • răsbicească
  • răsbiceau
  • răsbici
  • răsbiciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)