14 definiții pentru rărunchi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rărunchi2 sm [At: LB / V: rănu~ / Pl: ? / E: ml ranuculus] (Bot; reg) 1 Boglar (Ranunculus sceleratus). 2 Piciorul-cocoșului (Ranunculus-acris). 3 Gălbenele (7) (Ranunculus polyanthemos). 4 Plantă cu rizomul lung, cărnos, cu florile mari, galbene-aurii și cu fructele bombate Si: gălbenele(11)-de-munte (Ranunculus carpaticus). 5 Floare-de leac (Ranunculus repens). 6 Untișor (Ficaria verna).

rărunchi1 smn [At: PO 276/12 / V: (reg) rănuchi, rănu~, rănune, ~che, renuchi, renu~, rer~, rinuchi / Pl: ~, (reg) ~nți, ~uri / E: ml renunculus] 1 (Îvp; mpl) Rinichi. 2 (Îe) A avea (sau a fi cu, a prinde) seu Ia ~ A fi om înstărit, cu avere. 3 (Rar) Parte dorsală a corpului omenesc unde sunt așezați rinichii. 4 (Pex) Șale. 5 (Fig; îvr) Persoană din același neam cu cineva. 6 (Îvp; mpl) Interiorul corpului omenesc, considerat ca centru al forței, al sensibilității etc. 7 (Îlav) Din ~ sau din (sau până în) fundul ~lor Din toate puterile. 8 (Îe) A i se rupe cuiva ~i de milă (sau de mâhnire) A-i fi foarte milă de cineva. 9 sn (Reg) Mișcare nereușită la jocul „de-a țurca”, atunci când jucătorul nu poate lovi mingea din zbor. 10 (Îe) A da ~ul A executa o figură (în cadrul jocului „de-a țurca”) constând din azvârlirea țurcii cu laba piciorului spre gropiță.

RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus.

RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus.

RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Învechit și popular) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. Cum te văd, sameni a avea său la rărunchi. CREANGĂ, P. 201. 2. Adîncul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității sau al sensibilității); fig. interiorul, mijlocul unui lucru. Mitrea a gemut pînă în fundul rărunchilor și s-a dus. SADOVEANU, M. C. 42. [Dreptatea] de corbii sugrumării e roasă la rărunchi. MACEDONSKI, O. I 46. Am dat o atențiune continuă... tuturor descoperirilor ce s-au putut face, sau în rărunchii pămîntului, sau în bolțile umede. ODOBESCU, S. II 236. Să mă bucur din rărunchii inimii mele. FILIMON, C. 45.

RĂRÚNCHI ~ m. 1) pop. (la om și la animalele superioare) Organ-pereche al aparatului urinar, situat (simetric) în regiunea lombară; rinichi. ◊ A avea seu la ~ a fi înstărit. 2) Parte interioară a corpului omenesc considerată ca centru al vitalității sau sensibilității. ◊ A ofta din ~ a ofta din greu. /<lat. renunculus

rărúnchĭ m., pl. tot așa (din maĭ vechĭu rănunchĭ, lat. *renúnculus, dim. d. ren, renis, rinichĭ. P. term., cp. cu genuchĭ, cărunt și mărunt. V. rinichĭ). Est. Rinichĭ. Fig. (și’n vest). Sediu sensibilitățiĭ morale: cu rănunchiĭ zdrobițĭ de mîhnire (Isp.) A fi ĭeșit din rărunchiĭ națiuniĭ (Iron.), a fi fiu poporuluĭ, a simți ca poporu.

rărunchiu m. 1. rinichiu; 2. fig. sediul sensibilității morale: pleacă cu rărunchii sdrobiți de mâhnire ISP.; 3. Bot. floare broștească. [V. rinichiu].

rinichiu (rărunchiu) m. 1. una din cele două glande așezate de ambele părți ale coloanei vertebrale, secretând urina: boală de rinichi; 2. la bucătărie: rinichi de vacă. [Lat. RENICULUS].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rărúnchi (pop.) s. m., pl. rărúnchi, art. rărúnchii

rărúnchi s. m., pl. rărúnchi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂRÚNCHI s. v. boglar, piciorul-cocoșului, rinichi, șale, untișor.

rărunchi s. v. BOGLAR. PICIORUL-COCOȘULUI. RINICHI. ȘALE. UNTIȘOR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rărúnchi (rărúnchi), s. m.1. Rinichi. – 2. Măruntaie. – Var. răruchi, rănunchi. Lat. *rĕnŭncŭlus (Pușcariu 1439; REW 7213), cf. sicil. ranuggiu, engad. nirunkel. Fonetic s-a confundat cu rărunchi, s. m. (plantă, Ranunculus pedatus, R. aureus), din lat. ranŭncŭlus (Candrea). Cf. rinichi.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

rărúnchi, s.m. – (pop.) 1. Rinichi. 2. Măruntaie. 3. Interiorul trupului omenesc (considerat, în vechea antropologie, ca sediul interior al vitalității). În expr. a striga din rărunchi = a striga cu putere, din tot sufletul. – Lat. renunculus < ren, renis „rinichi” (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX).

Intrare: rărunchi
substantiv masculin (M73)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rărunchi
  • rărunchiul
  • rărunchiu‑
plural
  • rărunchi
  • rărunchii
genitiv-dativ singular
  • rărunchi
  • rărunchiului
plural
  • rărunchi
  • rărunchilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)