2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răgădui2 [At: COMAN, GL. / Pzi: ~esc / E: nct] 1 vt (Mun) A păsui. 2 vt A aștepta (2). 3 vi A poposi undeva după un drum lung.

răgădui1 [At: I. CR. III, 172 / V: răcădi, răcă~, răcătui, ~di / Pzi: ~esc / E: mg ragad] 1 vt (Mun) A pune mâna pe ceva Si: a apuca (2). 2 vt A agonisi (1). 3 vr (Mol; Trs) A lua o atitudine amenințătoare. 4 vr A se repezi asupra cuiva. 5 vr A se răsti1 (1). 6 vi (Olt) A da buzna. 7 vr (Reg; d. caii prinși la căruță sau la plug; îf răgădi) A se speria și a o lua razna.

RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.

RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lua un obiect la întâmplare, a apuca ce se nimerește. – Magh. ragadni.

răgăduĭésc v. tr. (ung. ragadni, a apuca). Olt. Rar. Apuc: fie-care da cu ce răgăduĭa (Tkt.), nu-l lăsa să se dădălcească din ce răgăduĭa (Șez. 32, 103). V. răcăduĭesc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂGĂDUÍ vb. v. acumula, aduna, agonisi, apuca, economisi, face, întâmpla, nimeri, răcni, răsti, striga, strânge, țipa, urla, zbiera.

răgădui vb. v. ACUMULA. ADUNA. AGONISI. APUCA. ECONOMISI. FACE. ÎNTÎMPLA. NIMERI. RĂCNI. RĂSTI. STRIGA. STRÎNGE. ȚIPA. URLA. ZBIERA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răgăduí (răgăduiésc, răgăduít), vb. – (Olt.) A prinde, a apuca. Mag. ragadni (Drăganu, Dacor., III, 723; Candrea).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

răgăduí2, răgăduiésc, vb. IV (reg.) 1. a păsui, a amâna. 2. a poposi undeva după un drum lung.

răgăduí1, răgăduiésc, vb. IV (reg.) 1. a apuca, a (se) agăța; a agonisi. 2. a sări la cineva, a năvăli.

Intrare: răgăduit
răgăduit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răgăduit
  • răgăduitul
  • răgăduitu‑
  • răgădui
  • răgăduita
plural
  • răgăduiți
  • răgăduiții
  • răgăduite
  • răgăduitele
genitiv-dativ singular
  • răgăduit
  • răgăduitului
  • răgăduite
  • răgăduitei
plural
  • răgăduiți
  • răgăduiților
  • răgăduite
  • răgăduitelor
vocativ singular
plural
răgăduire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răgăduire
  • răgăduirea
plural
  • răgăduiri
  • răgăduirile
genitiv-dativ singular
  • răgăduiri
  • răgăduirii
plural
  • răgăduiri
  • răgăduirilor
vocativ singular
plural
Intrare: răgădui
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răgădui
  • răgăduire
  • răgăduit
  • răgăduitu‑
  • răgăduind
  • răgăduindu‑
singular plural
  • răgăduiește
  • răgăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răgăduiesc
(să)
  • răgăduiesc
  • răgăduiam
  • răgăduii
  • răgăduisem
a II-a (tu)
  • răgăduiești
(să)
  • răgăduiești
  • răgăduiai
  • răgăduiși
  • răgăduiseși
a III-a (el, ea)
  • răgăduiește
(să)
  • răgăduiască
  • răgăduia
  • răgădui
  • răgăduise
plural I (noi)
  • răgăduim
(să)
  • răgăduim
  • răgăduiam
  • răgăduirăm
  • răgăduiserăm
  • răgăduisem
a II-a (voi)
  • răgăduiți
(să)
  • răgăduiți
  • răgăduiați
  • răgăduirăți
  • răgăduiserăți
  • răgăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • răgăduiesc
(să)
  • răgăduiască
  • răgăduiau
  • răgădui
  • răgăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)