2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.

RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.

răfui1 [At: PRAVILA (1814), 12/10 / V: (îvr) ref~ / Pzi: ~esc / E: nct] 1 vt (Înv) A clarifica o socoteală bănească. 2 vt (Înv) A plăti o datorie. 3 vt (Reg) A calcula. 4 vt (Reg) A termina ceva. 5 vrr (Fig) A clarifica cu cineva o situație. 6 vrr (Pex) A se certa (2). 7 vrr (Pex) A se bate (126). 8 vt (Fig) A critica aspru. 9 vt (Pex) A bate (92). 10 vr A se răzbuna (1).

răfui2 vt [At: ALR I, 823/ 831 / Pzi: răfui / E: raf + -ui] (Reg) A pune raf pe roată Si: a fereca (1).

RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea cu sens reciproc) A limpezi cu cineva o situație; a lămuri o neînțelegere; a se certa. Cu voi doi... am eu o socoteală mai veche. O să ne răfuim noi într-o zi. STANCU, D. 55. I se înfipse în creier gîndul că trebuie să se răfuiască cu George. REBREANU, I. 35. Bine că ți-am aflat coțcăriile... Ne-om răfui mai tîrziu. ALECSANDRI, T. I 214. 2. Tranz. A trage pe cineva la răspundere; a critica aspru, a ocărî; p. ext. a da bătaie, a bate. Să ne lămurim și să mi te răfuiesc! C. PETRESCU, A. R. 31. Ivan dezlegă turbinca în fața tuturor... și luînd cîte pe un drăcușor de cornuțe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. Și după ce-l răfuia bine, îi da drumul. CREANGĂ, P. 306. Sînt convins că acest articol are să aducă cel puțin zece abonați... – Cetește-mi-l, să vedem cum răfuiești guvernul. ALECSANDRI, T. 1651. ♦ (Glumeț) A trage în toate părțile, a sfîrteca. (Cu pronunțare regională) Găsește numai curechiul, iar carnea o răfuisă cînii. ȘEZ. VII 66. 3. Tranz. (Astăzi rar) A limpezi o socoteală bănească; a lichida un cont, a plăti. Ieși, zicînd că are de răfuit niște oameni la curte. CONTEMPORANUL, VI 99. ◊ Refl. pas. Turcii... să se adune la casa vistierului... spre a li se căuta și răfui datoriile. BĂLCESCU, O. II 43.

RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. 1. Refl. A limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se certa; a se bate cu cineva. ◊ Tranz. După ce-l răfuia bine, îi da drumul (CREANGĂ). 2. Tranz. (Înv.) A lichida un cont cu cineva; a achita, a plăti.

A SE RĂFUÍ mă ~iésc intranz. A cauza un rău drept răsplată pentru prejudiciile aduse anterior; a se răsplăti; a se socoti. ~ cu dușmanul. /Orig. nec.

răfuì v. 1. a regula o socoteală, a plăti o datorie; 2. a se justifica: amar îți vei da seamă, foarte greu te-i răfui NEGR.: 3. a se revanșa. [Origină necunoscută].

răfuĭésc v. tr. (rut. rahuvatĭ, a socoti, a număra). Regulez o socoteală, o chestiune, plătesc, achit: răfuĭesc o datorie, un datornic. Fig. Regulez, pun la locu luĭ, fac să tacă, învăț minte: l-a răfuit din doŭă vorbe. V. intr. Bucov. Socotesc, fac socoteală, calculez: el răfuĭește răpede. V. refl. Mă achit, mă plătesc, mă fituĭesc: m’am răfuit de datoriĭ. Fig. Termin o socoteală, o rivalitate (mă explic orĭ mă bat).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă

răfuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răfuiésc, imperf. 3 sg. răfuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răfuiáscă

răfui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răfuiesc, conj. răfuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂFUÍ vb. a se socoti. (Lasă că ne ~ noi!)

RĂFUÍ vb. v. achita, lichida, onora, plăti.

RĂFUI vb. a se socoti. (Lasă că ne ~ noi!)

răfui vb v. ACHITA. LICHIDA. ONORA. PLĂTI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RĂFUÍT adj. v. RĂFUI. – [DLRM]

Intrare: răfuit
răfuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răfuit
  • răfuitul
  • răfuitu‑
  • răfui
  • răfuita
plural
  • răfuiți
  • răfuiții
  • răfuite
  • răfuitele
genitiv-dativ singular
  • răfuit
  • răfuitului
  • răfuite
  • răfuitei
plural
  • răfuiți
  • răfuiților
  • răfuite
  • răfuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: răfui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răfui
  • răfuire
  • răfuit
  • răfuitu‑
  • răfuind
  • răfuindu‑
singular plural
  • răfuiește
  • răfuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răfuiesc
(să)
  • răfuiesc
  • răfuiam
  • răfuii
  • răfuisem
a II-a (tu)
  • răfuiești
(să)
  • răfuiești
  • răfuiai
  • răfuiși
  • răfuiseși
a III-a (el, ea)
  • răfuiește
(să)
  • răfuiască
  • răfuia
  • răfui
  • răfuise
plural I (noi)
  • răfuim
(să)
  • răfuim
  • răfuiam
  • răfuirăm
  • răfuiserăm
  • răfuisem
a II-a (voi)
  • răfuiți
(să)
  • răfuiți
  • răfuiați
  • răfuirăți
  • răfuiserăți
  • răfuiseți
a III-a (ei, ele)
  • răfuiesc
(să)
  • răfuiască
  • răfuiau
  • răfui
  • răfuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)