pălăvrăgit, ~ă smf, a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: pălăvrăgi] (Reg) 1-2 (Om) care pălăvrăgește Si: (reg) pălăvrit² (1-2).

palavragi v vz pălăvrăgi

pălăvrăgi v [At: REBREANU, R. I, 238 / V: palav~ / Pzi: ~ăgesc / E: drr palavragiu] 1 A discuta despre lucruri lipsite de importanță Si: a flecări, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri (1), a pichirisi¹. 2 A vorbi mult și fără rost Si: a flecări, a trăncăni.

PALAVRAGI, palavragesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma pălăvrăgi) A spune palavre, a sta de vorbă despre lucruri lipsite de importanță; a flecări, a trăncăni. Vă întîlneați tot grupul în colțul străzii tale ca să vi se pară drumul mai scurt și pălăvrăgeați și chiar vă zbenguiați. PAS, Z. I 294. ◊ Fig. Pălăvrăgea un graur, prindeau copacii grai. LESNEA, I. 140. ◊ Tranz. Pe cînd înaintam astfel spre otacul nostru de sară, pălăvrăgind vrute și nevrute, se juca între mine, căruțaș și prietenul meu Panaite o comedioară de oarecare haz. SADOVEANU, O. L. 27. – Variantă: pălăvrăgi vb. IV.

PĂLĂVRĂGI vb. IV v. palavragi.

PALAVRAGI, palavragesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A spune palavre; a flecări. [Var.: pălăvrăgi vb. IV] – Din palavragiu.

PĂLĂVRĂGI vb. IV. v. palavragi.

A PĂLĂVRĂGI ~esc intranz. A spune palavre; a vorbi mult și fără rost; a trăncăni; a flecări; a bârfi. /Din palavragiu

pălăvrăgit (fam.) (desp. -lă-vră-) s. n.

pălăvrăgit (fam.) (-lă-vră-) s. n.

pălăvrăgit s. n. (sil. -vră-)

pălăvrăgi (a ~) (fam.) (desp. -lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgesc, 3 sg. pălăvrăgește, imperf. 1 pălăvrăgeam; conj. prez. 1 sg. să pălăvrăgesc, 3 să pălăvrăgească

pălăvrăgi (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgesc, imperf. 3 sg. pălăvrăgea; conj. prez. 3 să pălăvrăgească

pălăvrăgi vb. (sil. -vră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgesc, imperf. 3 sg. pălăvrăgea; conj. prez. 3 sg. și pl. pălăvrăgească

palavragi (conj. palavragească)

PĂLĂVRĂGIT s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

PĂLĂVRĂGIT s. v. flecăreală.

PĂLĂVRĂGIT s. flecăreală, flecărie, fiecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, palăvrăgire, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Lăsați ~!)

pălăvrăgit s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.

PĂLĂVRĂGI vb. v. flecări.

PĂLĂVRĂGI vb. a flecări, a îndruga, a sporovăi, a trăncăni, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tîndăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bîrfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dîrdîi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (A ~ întreaga zi.)