purecare sf vz puricare

PURICARE, puricări, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica.

pureca v vz purica¹

purica¹ [At: ANON. CAR. / V: ~reca / Pzi: puric / E: ml pulicare] 1-2 vtr (Pfm) A (se) curăța de purici (1). 3 vt (Olt; pan; c. i. omizile; îf pureca) A curăța de pe pomii fructiferi. 4 vt (Fig) A examina atent. 5 vt (Rar; fig) A aduna cu de-amănuntul. 6 vt (Fig; c. i. ființe) A bate tare. 7 vt (Olt; fig; c. i. oameni; îf pureca) A lăsa fără bani, prin mijloace necinstite.

puricare sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 642 / V: ~rec~ / Pl: ~cări / E: purica¹] 1 Curățare de purici (1) Si: puricat (1), puricătură (1). 2 (Fig) Examinare minuțioasă, atentă Si: puricat (2), puricătură (2).

PURICARE, puricări, s. f. Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica.

PURICA, puric, vb. I. Tranz. (Și în forma pureca) 1. A curăța un obiect de purici, scuturîndu-l sau cercetîndu-l cu de-amănuntul; (rar, cu schimbarea complementului) a prinde purici. Un negru purec;... bietul «îns!» la ce să-l purec? EMINESCU, O. I 48. ♦ Fig. A examina ceva cu de-amănuntul, a cerceta minuțios. Le-am cercetat [documentele] și le-am puricat de nenumărate ori. C. PETRESCU, O. P. I 228. Cînd cumpără haine vechi le purică pîn toate-ndoiturile. CARAGIALE, O. I 344. 2. (Familiar) A bate. Nu glumi, ci mi-i purecă cît se poate de bine. RETEGANUL, P. I 8. – Variantă: pureca vb. I.

A PURICA puric tranz. 1) A curăța de purici. 2) fig. A examina exagerat de migălos. /<lat. pulicare

purecà v. 1. a căuta purecii; 2. fig. și fam. a căuta cu deamăruntul: de cumperi lucrul, îl pureci și apoi tocmești. [Lat. PULICARE].

púric, a -á v. tr. (lat. púlico, -áre, a produce puricĭ; pv. sp. pg. espulgar, fr. épucer). Caut de puricĭ: a purica un cățel. Fig. Caut amănunțit, cercetez minuțios: a purica o carte.

purica (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. puric, 2 sg. purici, 3 purică; conj. prez. 1 sg. să puric, 3 să purice

puricare (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricării; pl. puricări

purica (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 purică

puricare (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricării; pl. puricări

purica vb., ind. prez. 1 sg. puric, 3 sg. și pl. purică

puricare s. f., g.-d. art. puricării; pl. puricări

purica

PURICA vb. v. despăduchea, păduchea.

PURICARE s. puricat, puriceală.

purica vb. v. DESPĂDUCHEA. PĂDUCHEA.

PURICARE s. puricat, puriceală.

purica, puric I. v. t. 1. a curăța de purici 2. a examina ceva cu atenție II. v. r. a se curăța de purici