púngă f., pl. ĭ (mgr. și mlat. punga, ngr. pungí, ven. ponga, d. got. puggs, de unde și vsl. pongva, pongvy, strugure). Săculeț de ținut banĭ ș. a. (Poate fi și mic p. a fi purtat mereŭ în buzunar [V. portofel] și maĭ mare p. a fi ținut în ladă). Odinioară, sumă de 500 de leĭ saŭ și de galbenĭ (după turc. kise, chisea. V. Șăin. V și bursă). Fig. Avere, banĭ: tîlharu cerea punga orĭ vĭața, a face apel la punga cuĭva. A face gura pungă, a țĭ-o pungi, a țĭ-o strînge, vorbind de fructele (și alte lucrurĭ) astringente. Punga babeĭ, V. tătăișă. Punga popiĭ, V. traista cĭobanuluĭ.