2 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUFĂÍT s. n. Faptul de a pufăi; pufăială, pufăitură. – V. pufăi.

PUFĂÍT s. n. Faptul de a pufăi; pufăială, pufăitură. – V. pufăi.

pufăit1 sn [At: ARDELEANU, V. P. 8 / V: ~fuit, (reg) păf~ / Pl: (rar) ~uri / E: pufăi] 1-4 Pufăire (1, 3, 5-6). 5 (Spc) Pufnire (1). 6 Fumegare (1).

pufăit2, ~ă a [At: COMȘA, N. Z. 36 / Pl: ~iți, ~e / E: pufăi] (Rar; d. pământ, terenuri) Afânat (1).

PUFĂÍT s. n. Pufăire, pufăială. [Cîntecul] se pierdea în trăncănitul de fier al vagoanelor și-n pufăitul de abur al mașinii. MIRONESCU, S. A. 132.

PUFĂÍT n. 1) v. A PUFĂI. 2) Zgomot caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care pufăie. /v. a pufăi

PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.

PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.

pufăi vi [At: LB / V: (rar) bu~, păfăi, pâhăi, pâhâi, pifăi, pihăi, (reg) pufui, puhăi, puhui / Pzi: pufăi, (înv) ~esc / E: puf1 + -ăi] 1 (D. oameni și animale) A respira cu zgomot și greu pe nări. 2 (Spc) A pufni (1). 3 (D. oameni) A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase, provocate de dezlipirea bruscă a buzelor Si: pufui (2). 4 (Pex) A fuma. 5 (D. lulea) A scoate fum. 6 (Buc; Trs) A sufla în foc. 7 (D. locomotive) A scoate aburi sau fum cu presiune și cu zgomot. 8 (Îvr) A râde pe înfundate. 9 (Ban; Mun; îf pâhâi) A produce un zgomot specific, în timpul fierberii, coacerii etc.

PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu, a sufla cu zgomot pe nări. Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. A. III 55. ◊ Tranz. Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. ♦ Fig. (Despre locomotive) A evacua aburul cu zgomot. Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. 2. A fuma aspirînd și dînd afară fumul cu un zgomot înfundat; a pîcîi. Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261 ◊ Tranz. Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. ♦ (Despre lulea) A scoate fum. S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. – Variante: bufăí (POPA, V. 214), pufuí, puhuí (DELAVRANCEA, S. 96) vb. IV.

arată toate definițiile

Intrare: pufăit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pufăit
  • pufăitul
  • pufăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pufăit
  • pufăitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păfăit
  • păfăitul
  • păfăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • păfăit
  • păfăitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pufuit
  • pufuitul
  • pufuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pufuit
  • pufuitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: pufăi (vb.)
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufăi
  • pufăire
  • pufăit
  • pufăitu‑
  • pufăind
  • pufăindu‑
singular plural
  • pufăie
  • pufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufăi
(să)
  • pufăi
  • pufăiam
  • pufăii
  • pufăisem
a II-a (tu)
  • pufăi
(să)
  • pufăi
  • pufăiai
  • pufăiși
  • pufăiseși
a III-a (el, ea)
  • pufăie
(să)
  • pufăie
  • pufăia
  • pufăi
  • pufăise
plural I (noi)
  • pufăim
(să)
  • pufăim
  • pufăiam
  • pufăirăm
  • pufăiserăm
  • pufăisem
a II-a (voi)
  • pufăiți
(să)
  • pufăiți
  • pufăiați
  • pufăirăți
  • pufăiserăți
  • pufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufăie
(să)
  • pufăie
  • pufăiau
  • pufăi
  • pufăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufăi
  • pufăire
  • pufăit
  • pufăitu‑
  • pufăind
  • pufăindu‑
singular plural
  • pufăiește
  • pufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufăiesc
(să)
  • pufăiesc
  • pufăiam
  • pufăii
  • pufăisem
a II-a (tu)
  • pufăiești
(să)
  • pufăiești
  • pufăiai
  • pufăiși
  • pufăiseși
a III-a (el, ea)
  • pufăiește
(să)
  • pufăiască
  • pufăia
  • pufăi
  • pufăise
plural I (noi)
  • pufăim
(să)
  • pufăim
  • pufăiam
  • pufăirăm
  • pufăiserăm
  • pufăisem
a II-a (voi)
  • pufăiți
(să)
  • pufăiți
  • pufăiați
  • pufăirăți
  • pufăiserăți
  • pufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufăiesc
(să)
  • pufăiască
  • pufăiau
  • pufăi
  • pufăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bufăi
  • bufăire
  • bufăit
  • bufăitu‑
  • bufăind
  • bufăindu‑
singular plural
  • bufăie
  • bufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bufăi
(să)
  • bufăi
  • bufăiam
  • bufăii
  • bufăisem
a II-a (tu)
  • bufăi
(să)
  • bufăi
  • bufăiai
  • bufăiși
  • bufăiseși
a III-a (el, ea)
  • bufăie
(să)
  • bufăie
  • bufăia
  • bufăi
  • bufăise
plural I (noi)
  • bufăim
(să)
  • bufăim
  • bufăiam
  • bufăirăm
  • bufăiserăm
  • bufăisem
a II-a (voi)
  • bufăiți
(să)
  • bufăiți
  • bufăiați
  • bufăirăți
  • bufăiserăți
  • bufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • bufăie
(să)
  • bufăie
  • bufăiau
  • bufăi
  • bufăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufui
  • pufuire
  • pufuit
  • pufuitu‑
  • pufuind
  • pufuindu‑
singular plural
  • pufuie
  • pufuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufui
(să)
  • pufui
  • pufuiam
  • pufuii
  • pufuisem
a II-a (tu)
  • pufui
(să)
  • pufui
  • pufuiai
  • pufuiși
  • pufuiseși
a III-a (el, ea)
  • pufuie
(să)
  • pufuie
  • pufuia
  • pufui
  • pufuise
plural I (noi)
  • pufuim
(să)
  • pufuim
  • pufuiam
  • pufuirăm
  • pufuiserăm
  • pufuisem
a II-a (voi)
  • pufuiți
(să)
  • pufuiți
  • pufuiați
  • pufuirăți
  • pufuiserăți
  • pufuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufuie
(să)
  • pufuie
  • pufuiau
  • pufui
  • pufuiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufui
  • pufuire
  • pufuit
  • pufuitu‑
  • pufuind
  • pufuindu‑
singular plural
  • pufuiește
  • pufuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufuiesc
(să)
  • pufuiesc
  • pufuiam
  • pufuii
  • pufuisem
a II-a (tu)
  • pufuiești
(să)
  • pufuiești
  • pufuiai
  • pufuiși
  • pufuiseși
a III-a (el, ea)
  • pufuiește
(să)
  • pufuiască
  • pufuia
  • pufui
  • pufuise
plural I (noi)
  • pufuim
(să)
  • pufuim
  • pufuiam
  • pufuirăm
  • pufuiserăm
  • pufuisem
a II-a (voi)
  • pufuiți
(să)
  • pufuiți
  • pufuiați
  • pufuirăți
  • pufuiserăți
  • pufuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufuiesc
(să)
  • pufuiască
  • pufuiau
  • pufui
  • pufuiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • puhui
  • puhuire
  • puhuit
  • puhuitu‑
  • puhuind
  • puhuindu‑
singular plural
  • puhuie
  • puhuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • puhui
(să)
  • puhui
  • puhuiam
  • puhuii
  • puhuisem
a II-a (tu)
  • puhui
(să)
  • puhui
  • puhuiai
  • puhuiși
  • puhuiseși
a III-a (el, ea)
  • puhuie
(să)
  • puhuie
  • puhuia
  • puhui
  • puhuise
plural I (noi)
  • puhuim
(să)
  • puhuim
  • puhuiam
  • puhuirăm
  • puhuiserăm
  • puhuisem
a II-a (voi)
  • puhuiți
(să)
  • puhuiți
  • puhuiați
  • puhuirăți
  • puhuiserăți
  • puhuiseți
a III-a (ei, ele)
  • puhuie
(să)
  • puhuie
  • puhuiau
  • puhui
  • puhuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pufăit păfăit pufuit

etimologie:

  • vezi pufăi
    surse: DEX '09 DEX '98

pufăi (vb.) bufăi pufui puhui

  • 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pufni attach_file 3 exemple
    exemple
    • Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154.
      surse: DLRLC
    • Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. A. III 55.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147.
      surse: DLRLC
  • 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fuma pâcâi attach_file 3 exemple
    exemple
    • Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313.
      surse: DLRLC
    • Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521.
      surse: DLRLC
    • 2.1. (Despre lulea) A scoate fum.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103.
        surse: DLRLC
  • 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296.
      surse: DLRLC
    • Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Puf1 + sufix -ăi.
    surse: DEX '98 DEX '09