3 intrări

Articole pe această temă:

48 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

publică sf [At: CANTEMIR, IST. 31 / Pl: ~ici / E: lat publica] (Înv) 1 Republică. 2 (Pgn) Stat.

públică f., pl. ĭ (pol. publika, politică, d. lat. res publica, lucru public, stat). Cant. Republică.

PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare.

PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare.

public, ~ă [At: (a. 1782) URICARIUL XI, 266 / V: (reg) pob~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat publicus, -a, -um, fr public] 1 sns Totalitate a unor persoane, considerată în raport cu ceva care îi este atribuit, adresat, destinat etc. Si: lume, obște. 2 sns Număr mare nedefinit de persoane Si: lume, mulțime, popor. 3 sn (Îs) Marele ~ sau (rar) ~ul cel mare Mase largi ale populației considerate în raport cu participarea la un eveniment social, cultural, artistic etc. 4-5 sn (Înv) sf (îljv) În ~ sau (înv) în ~ă (Care are loc) în văzul lumii Si: (înv) publicamente, (îvr) publicește. 6 sf (Îvr; îe) A da (ceva) în ~ă A aduce ceva la cunoștința unei colectivități. 7 sn (Reg; îe) A da (pe cineva) în poblic A demasca pe cineva. 8 sn (Spc) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință, la o reuniune etc. Si: asistență (1), auditoriu (1-2), spectatori. 9 sn (Înv) Populație a unei așezări umane. 10 a La care asistă sau ia parte un număr mare de oameni. 11 a (Spc; d. examene, concursuri etc.) Care se desfășoară în prezența unui număr de oameni care pot aprecia. 12 a (D. examene, concursuri etc.) Care permite o participare a tuturor celor ce îndeplinesc condițiile prevăzute. 13 a (Spc) Care se face sau devine cunoscut unei colectivități umane prin publicare. 14 a Care aparține unei colectivități umane Si: comun (1-2), general (2-3), obștesc. 15 a Care provine de la o colectivitate umană Si: comun (7-8), general (2-3), obștesc. 16 a Privitor la o colectivitate umană Si: comun (3-4), general (2-3), obștesc. 17 a (Îs) Opinie (sau, îvr, opiniune) ~ă Părere a colectivității într-o anumită chestiune. 18 a (Îas) Colectivitate umană considerată din punctul de vedere al părerii, al judecății sale într-o anumită chestiune. 19 a Care aparține statului. 20 a Privitor la stat. 21 a Care provine de la stat. 22 a (Înv; îs) Drept ~ Subîmpărțire a dreptului care trata despre relațiile persoanelor, ca indivizi particulari, cu statul. 23 a (Înv; îas) Relații juridice stabilite pe baza acestui drept. 24 a (Înv) Minister ~ Minister. 25 a (Iuz; îs) Învățământ ~ sau instrucție (ori instrucțiune, școală) ~ă Învățământ sau școală organizate și controlate de stat. 26 a (Iuz; îs) Forță ~ă Poliție. 27 a (Îs) Viață ~ă Activitate politico-administrativă a unui stat. 28 a (Îas) Activitate a cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. 29 a (Îs) Datorie ~ă Suma totală datorată la un moment dat de către un stat în baza unor împrumuturi interne și externe. 30 a (Îs) Om ~ (sau persoană ~ă) Persoană care joacă, prin funcția sa, un rol important în viața politică și socială a unei țări. 31 a (D. persoane) Care ocupă o funcție de stat. 32 a Care este pus la dispoziția tuturor sau a unor anumite categorii de oameni. 33 a (Îs) Grădină ~ă Parc. 34 a (Înv) Femeie ~ă Prostituată. 35 a (Înv) Casă ~ă Bordel.

publica vt [At: VĂCĂRESCUL, IST. 262/9 / V: (înv; cscj) ~ici / Pzi: public / E: lat publicare cf fr publier] 1 (Asr; c. i. știri, informații etc.) A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc. Si: (rar) a publicita, (înv) a publicarisi (1), a publicălui (1), a publicui (1). 2 (C. i. articole, cărți, reviste, creații literare etc.) A face să apară prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare Si: a da publicității (17), (înv) a publicarisi (2), a publicui (2), a tipări. 3 (Reg) A oficializa prin tipărire. 4 (Olt) A calomnia.

PÚBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n. sg., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ◊ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

PÚBLIC1 s. n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. Noi ne propunem prin acest curs a inaugura o nouă eră și e de prisos a spune că vom fi imparțiali, căci avem pe public judecător. MACEDONSKI, O. IV 45. Publicul și posteritatea au mers, nu după teorii fantastice, deși sprijinite de talent, dar au mers după cela carele răspundea la conștiința întregului neam. RUSSO, S. 64. Marele public = masele largi ale populației. ◊ Loc. adv. În public = în fața unor persoane, în prezența oamenilor, în văzul lumii. Întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public. IBRĂILEANU, A. 23. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. Numai după unsprezece e voie să intre publicul. REBREANU, R. I 269. La început actorul uita că nu trebuie să steie decît cu fața spre public. NEGRUZZI, S. I 343.

PÚBLIC2, -Ă, publici, -e, adj. 1. Care aparține colectivității sau provine de la o colectivitate de oameni; care se referă la public1, care privește pe toți, la care participă toți. Omul, făcînd bine, nu atîrnă decît de sine și poate brava judecata publică. NEGRUZZI, S. I 289. În principate, sistemele în luptă cu lumina, cu mișcarea publică... s-au desfăcut și se desfac din zi în zi. RUSSO, S. 47. Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public1. Aș fi expus ministerul la o sută de articole fulgerătoare în toate foile romîne și opinia publică ar fi fost contra mea. BOLINTINEANU, O. 440. Viață publică = viață politico-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. ♦ (În opoziție cu privat) Care este pus la dispoziția tuturor, de care poate dispune oricine, la care au toți acces (gratuit sau cu plată). Telefon public.În aceeași săptămînă apărea la Craiova într-un proces, la Iași într-o întrunire publică. C. PETRESCU, Î. I 11. Am intrat în grădina publică, o grădină mică și gătită ca de sărbătoare. BASSARABESCU, S. N. 24. Lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor publice din Iași. CREANGĂ, A. 133. ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni; în public. Nota obținută a fost nota maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. GALACTION, O. I 58. ♦ (Adverbial, rar) în fața publicului1, în public1. Ne vom constitua public într-o societate cu un guvern sau cap al emigrației. BĂLCESCU, la GHICA, A. 551. 2. De stat, al statului. Venituri publice. Drept public = (spre deosebire de drept privat) sub împărțire mai veche a dreptului, care se ocupă de relațiile persoanelor cu statul. Minister public = instituție judiciară care reprezenta, în regimul trecut, interesele statului și ale societății în cauzele penale; p. ext. magistratul care reprezenta această instituție. V. procuror. Forță publică = organ polițienesc al statului burghez, însărcinat cu menținerea ordinii. Datorie publică = datorie a statului rezultată din împrumuturi interne sau externe. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție de stat. Neputînd fi învățător public, fusese chemat de domnul Moldovei ca dascăl de matematică. EMINESCU, N. 52. Acest impiegat public îi plătește foarte rău chiria. NEGRUZZI S. I 301. Învățămînt public (sau instrucție, școală publică ) = învățămînt, instrucție, școală organizate, îndrumate și controlate de organele administrației de stat. Sînteți chemat a opera salutare reforme în instrucția publică! ALECSANDRI, S. 5. La școala publică se învăța numai grecește. NEGRUZZI, S. I 3.

PUBLICÁ, publíc, vb. I. Tranz. (Cu privire la opere, articole, informații etc.) A face să apară, a da la iveală, a tipări. O revistă de avantgardă îi publicase o novelă. C. PETRESCU, C. V. 145. Publicam în vremea ceea poezii. I. BOTEZ, ȘC. 59. Cațavencu poate muri astăzi, mîine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. CARAGIALE, O. I 130. ◊ Refl. pas. Din contribuțiunile membrilor ei s-au publicat multe opere literare. GHICA, S. A. 149. – Prez. ind. și: (învechit) publicez (PANN, N. H. 20).

PÚBLIC, -Ă adj. 1. (Op. privat) Care privește tot poporul, care aparține întregii națiuni. ♦ Care poate fi folosit de toată lumea. 2. Care se petrece, care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. ♦ Opinie publică = v. opinie. // s.n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. [Cf. fr. public, it. pubblico, lat. publicus].

PUBLICÁ vb. I. tr. A tipări (o carte, un articol etc.). a face să apară; a difuza. [P.i. públic. / < lat. publicare, cf. it. pubblicare].

PÚBLIC, -Ă I. adj. 1. care privește tot poporul, aparține întregii națiuni. ◊ care poate fi folosit de toată lumea. ◊ (despre persoane) care ocupă o funcție de stat. 2. care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. II. s. n. 1. colectivitate mare de oameni; mulțime. 2. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință. (< lat. publicus, fr. public)

PUBLICÁ vb. tr. a tipări, a face să apară (o carte, un articol etc.). ◊ a edita. (< lat. publicare)

public relations sint. s. (anglicism) Serviciu de relații cu publicul ◊ „Necunoscut și inexistent, practic, în România, până la revoluție, serviciul de «public relations» este adevărata emblemă a unei instituții bancare. (Și nu numai.)” As 9/93 p. 4. ◊ „Toate serviciile de public-relations pentru această sesiune a Uniunii Interparlamentare sunt asigurate de 82 de angajați ai firmei Perfect.” R.l. 13 X 95 p. 3 [pron. páblic-riléișăns] (cf. engl. public relations; DMC 1957)

PÚBLIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivități omenești. Atitudine ~că. Manifestare ~că.Opinie ~că părere a colectivității. Viață ~că a) viața politică și administrativă dintr-un stat; b) activitatea unei persoane în raport cu funcțiile sociale pe care le exercită. 2) Care aparține întregii societăți. Bunuri ~ce. Învățământ ~. 3) Care este accesibil pentru toți membrii societății; pus la dispoziția tuturor; comun. Bibliotecă ~că.Grădină ~că parc. 4) Care aparține statului; de stat. 5) Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. Scrutin ~. Judecată ~că. /<lat. publicus, fr. public

PÚBLIC1 n. 1) Număr mare de persoane; lume; mulțime. 2) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol sau la o conferință. * Marele ~ masele largi ale populației. În ~ în văzul lumii; în fața unui număr mare de oameni. /<lat. publicus, fr. public

A PUBLICÁ públic tranz. 1) (cărți, articole, știri, hotărâri etc.) A face să apară pe calea tiparului; a tipări; a edita. 2) (știri, noutăți etc.) A face cunoscut unui cerc larg de persoane (pe calea tiparului); a anunța în mod public; a răspândi; a divulga. /<lat. publicare

public a. 1. care privește pe un popor întreg: interes public; 2. în folosul tuturora: grădină publică; 3. cunoscut de toată lumea: svon public; 4. care se face de față cu toți: vânzare publică. ║ n. 1. poporul în genere: a linguși gustul publicului; 2. număr mare de persoane reunite: un public ales; în public, înaintea tuturora.

publicà v. 1. a face public și notoriu; 2. a spune în public, a divulga; 3. a tipări și pune în vânzare: a publica o carte, un ziar.

2) *públic, a v. tr. (lat. público, -áre). Fac cunoscut în public: ofițeru stăriĭ civile publică actele de căsătorie. Fac cunoscut pin ziar, pun în ziar: ziaru publică o știre noŭă. Tipăresc p. a răspîndi în public, daŭ la lumină, scot: a publica o carte. – Pe la 1800 publicarisésc (cu sufix ngr.) și -césc (rus. -publikovátĭ).

1) *públic, -ă adj. (lat. públicus, din *populicus, *poplicus, d. pópulus, popor. V. popor). Al poporuluĭ întreg: interes public. Comun, p. toată lumea: local public, grădină publică. Al statuluĭ: funcționar public. Știut de toțĭ: zvon public. Care se face de față cu toțĭ orĭ la care are drept’să asiste toțĭ: vînzare publică, ședință publică. Dreptu public, dreptu care studiază constituțiunea și drepturile statelor. Ministeru public, magistrațiĭ care anchetează în numele statuluĭ (procuroru). Vĭața publică, vĭața politică. S. n. Poporu în general, maĭ ales partea instruită saŭ de care e vorba: negustoru trebuĭe să știe gustu publiculuĭ. Lume, oamenĭ, oameniĭ dintr’o adunare oare-care: publicu dintr’un teatru, dintr’o grădină, de la o paradă. Marele public, tot publicu instruit: a ajunge ilustru în marele public. În public, înaintea tuturor, în fața lumiĭ: a vorbi în public. Adv. În mod public, publicamente, în public: a declara public.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

públic1 (pu-blic) adj. m., pl. públici; f. públică, pl. públice

publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică

públic adj. m. (sil. -blic), pl. públici; f. sg. públică, pl. públice

publicá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. públic, 3 sg. și pl. públică


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PÚBLICĂ s. v. republică, stat, țară.

publică s. v. REPUBLICĂ. STAT. ȚARĂ.

FEMEIE PÚBLICĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.

MINISTER PÚBLIC s. v. acuzator, procuror.

PÚBLIC s. v. locuitori, populație.

PÚBLIC adj., s. 1. adj. v. general. 2. adj. (livr.) exoteric. (Doctrină ~.) 3. s. v. asistență. 4. s. sală. (~ul a izbucnit în aplauze.)

PUBLICÁ vb. v. anunța, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, încunoștința, înștiința, ponegri, vesti.

PUBLICÁ vb. 1. a edita, a imprima, a scoate, a tipări, (înv.) a publicarisi, a publicui, a scrie. (A ~ o revistă.) 2. v. apărea.

femeie publică s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.

minister public s. v. ACUZATOR. PROCUROR.

public s. v. LOCUITORI. POPULAȚIE.

PUBLIC adj., s. 1. adj. colectiv, comun, general, obștesc. (Probleme de interes ~.) 2. adj. (livr.) exoteric. (Doctrină ~.) 3. s. ascultători (pl.), asistență, auditoriu. (Onorat ~!) 4. s. sală. (~ a izbucnit în aplauze.)

publica vb. v. ANUNȚA. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. ÎNCUNOȘTINȚA. ÎNȘTIINȚA. PONEGRI. VESTI.

PUBLICA vb. 1. a edita, a imprima, a scoate, a tipări, (înv.) a publicarisi, a publicui, a scrie. (A ~ o revistă.) 2. a apărea, a ieși, a se tipări.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

públic (públică), adj. – Obștesc, general. Fr. publique.Der. publică, s. f. (republică), din lat. res publica, cf. pol. publika (Tiktin), sec. XVIII, înv.; publica (var. înv. publicarisi), vb., din lat. publicare, var. cu suf. ngr. -isi; publicui, vb. (înv., a publica); publicați(un)e, s. f., din fr. publication; publicist, s. m., din fr. publiciste; publicitate, s. f., din fr. publicité; republică, s. f., din fr. république; republican, adj., din fr. républicain.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LECȚIE PUBLICĂ (< lat. lectio, de la legere, a citi și publicus, public) Formă a discursului academic, lecția publică este în fond o conferință, cu deosebire că face parte dintr-o serie de subiecte cu legătură între ele (ex. lecțiile publice în cadrul Universității populare sau prelegerile cursurilor din învățământul superior). De exemplu: Prelegeri de estetică ale lui M. Ralea, cuprinzînd cursurile de la universitatea din Iași și din București între 1927 – 1944, în care au fost prezentate probleme de estetică generală și de estetică aplicată.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (în engl.: European Union Civil Service Tribunal), instanță specializată a U.E. cu sediul la Luxembourg, înființată în 2004 cu rolul de a prelua o parte din atribuțiile Tribunalului de Primă Instanță și anume cele care conferă competențe în ceea ce privește judecarea disputelor dintre U.E. și funcționarii săi publici.

Intrare: publică
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • publică
  • publica
plural
  • publici
  • publicile
genitiv-dativ singular
  • publici
  • publicii
plural
  • publici
  • publicilor
vocativ singular
plural
Intrare: public
  • silabație: -blic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • public
  • publicul
  • publicu‑
  • publică
  • publica
plural
  • publici
  • publicii
  • publice
  • publicele
genitiv-dativ singular
  • public
  • publicului
  • publice
  • publicei
plural
  • publici
  • publicilor
  • publice
  • publicelor
vocativ singular
plural
poblic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: publica
  • silabație: -bli-
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • publica
  • publicare
  • publicat
  • publicatu‑
  • publicând
  • publicându‑
singular plural
  • publică
  • publicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • public
(să)
  • public
  • publicam
  • publicai
  • publicasem
a II-a (tu)
  • publici
(să)
  • publici
  • publicai
  • publicași
  • publicaseși
a III-a (el, ea)
  • publică
(să)
  • publice
  • publica
  • publică
  • publicase
plural I (noi)
  • publicăm
(să)
  • publicăm
  • publicam
  • publicarăm
  • publicaserăm
  • publicasem
a II-a (voi)
  • publicați
(să)
  • publicați
  • publicați
  • publicarăți
  • publicaserăți
  • publicaseți
a III-a (ei, ele)
  • publică
(să)
  • publice
  • publicau
  • publica
  • publicaseră
publici
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)