psihagogie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr psychagogie] Ramură a psihopedagogiei reeducării și a psihoterapiei care se ocupă de recuperarea personalității deformate, potrivit exigențelor și normelor sociomorale.

PSIHAGOGIE s.f. Ansamblu de metode educative, psihologice și pedagogice, avînd ca scop să favorizeze dezvoltarea personalității. [Gen. -iei. / < fr. psychagogie, cf. gr. psyche – suflet, agoge – conducere].

PSIHAGOGIE s. f. 1. ansamblu de acțiuni și tehnici educative care urmăresc (re)modelarea conduitei morale a individului, potrivit cerințelor mediului social. 2. psihoterapie prin metode educative. (< fr. psychagogie)

psihagogie s. f., g.-d. art. psihagogiei

PSIH-, v. PSIHO-. □ ~agogie (v. -agogie), s. f., ansamblu de metode educative, psihologice și pedagogice, avînd ca scop favorizarea dezvoltării personalității; ~algie (v. -algie), s. f., formă de nevralgie în care predomină elementul psihopatic; ~astenie (v. -astenie), s. f., stare psihică morbidă manifestată prin nehotărîre extremă, nesiguranță pe sine și obsesii; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină medicală care studiază bolile psihice și tratamentul lor; ~iatru (v. -iatru), s. m., specialist în psihiatrie; ~odometru (v. odo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea timpurilor de reacție psihică în condiții diferite; ~ortopedie (v. orto-, v. -pedie), s. f., formă de psihoterapie care constă în măsuri avînd ca scop reglarea modului de viață și a comportării bolnavului.