PROGENITURĂ, progenituri, s. f. (Uneori cu sens colectiv) Vlăstar, urmaș, odraslă; (vorbind despre animale) pui; prăsilă. Tatăl înțelegea, ca multă lume respectuoasă de cultură, să-și pedepsească progenitura cînd nu învăța. CĂLINESCU, E. 24. [La insecte] părinții nu-și cunosc progenitura. C. PETRESCU, Î. I 14. (Ironic) O, te-admir progenitură de origine romană. EMINESCU, O. I 151.