3 intrări

32 de definiții

PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. (De obicei în construcție cu verbele «a face», «a supune», «a pune») Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă un lucru este bine făcut, dacă îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. Tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = numai ca încercare, de încercare. A descoperit ceva mai bun: să ceară abonamente de probă de la ziarele ungurești. REBREANU, I. 66. ◊ Expr. A face (o) probă (sau proba) = a încerca să faci un lucru, pentru a-ți da seama dacă el poate fi făcut în condițiile date. Niște copii... făceau probă de urătură pentru sfintui Vasile. SADOVEANU, P. S. 97. Se urcă, făcu proba și într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. A face proba unui calcul matematic = a verifica exactitatea unui calcul prin alt calcul, specific. ♦ Încercare a unei mașini, a unui aparat etc., pentru a constata funcționarea (bună sau rea) a acestora. [Locomotivei] i se face proba. Trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă. SAHIA, N. 31. 2. Fiecare dintre părțile din care constă un examen. Au trecut cu bine probele scrise și orale. I. BOTEZ, ȘC. 226. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi. Schiorii romîni vor concura la probele de coborîre și slalom. ♦ Cantitate dintr-un material care se examinează în vederea stabilirii calității întregului material; eșantion, mostră. Cu linguroiul topitorul ia din cînd în cînd probe, să vadă cum leagă, stingîndu-le cu apă dintr-un rezervor de fier. CONTEMPORANUL, S. II, 1955. nr. 481, 3/4. Plutonierul intrase la vapor să guste probele [de pește] fi să pregătească bărcile. BART, S. M. 73. Corp de probă = epruvetă. 3. Dovadă, mărturie. Niciodată reclamanții n-au probe. STANCU, D. 258. Drept probă, vă voi da și un alt exemplu. CARAGIALE, O. III 207. Probă cu martori = susținere, prin martori, a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. Revoltat de ipocrizia proprietarului, medicul cere proba cu martori, care i se admite. ARGHEZI, P. T. 94. ◊ (În construcție cu verbul «a da») M-am pus pe treabă, voind a da probe de capacitate, de onestitate, de activitate. ALECSANDRI, T. I 370. Ați luat ceva măsuri ca să încredințați pe maghiari că voi sînteți frații lor, că sînteți uniți cu dînșii? Le-ați dat vreo probă de credință ca să se încrează în voi? BOLLIAC, O. 231. – Variantă: (popular) prúbă (SBIERA, P. 99, CONTEMPORANUL, VII 36, ODOBESCU, S. I 480) s. f.

prob (livr.) adj. m., pl. probi; f. próbă, pl. próbe

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

prob adj. m., pl. probi; f. sg. próbă, pl. próbe

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

probélă s. f., pl. probéle

PROB adj. v. cinstit, corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest.

PRÓBĂ s. v. corectură, repetiție.

PRÓBĂ s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. experiment. 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eșantion.

PROB, -Ă adj. (Liv.) Cinstit, integru. [< lat. probus].

PRÓBĂ s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justețea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eșantion. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].

PROBÉLĂ s.f. 1. (Ist.) Navă acționată cu vapori. 2. Navă de mare care poate naviga pe Dunăre. [Var. propelă s.f. / < engl. propeller].

PROB, -Ă adj. cinstit, integru, onest, loial. (< fr. probe, lat. probus)

PRÓBĂ s. f. 1. încercare; (examen de) verificare. ◊ metodă prin care se constată justețea unui calcul. ◊ (sport) întrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material. 3. (fot.) copie pozitivă pe hârtie. 4. confirmare, dovadă, mărturie. (< lat. proba, germ. Porbe)

PROBÉLĂ s. f. navă cu propulsie mecanică. (după engl. propeller)

próbă (próbe), s. f. – Dovadă, încercare. – Mold. prubă. Mr. provă. Lat. proba (sec. XIX), prin intermediul pol., mag. proba, germ. Probe. În mr., din it. prova, cf. ngr. πρόβα. – Der. proba, vb. (a dovedi), din lat. probare; probabil, adj., din fr. probable; probabilitate, s. f., din fr. probabilité; probatoriu (var. probant), adj., din fr. probatoire, probant; contraprobă, s. f., din fr. contre-épreuve; probălui, vb. (a proba; a examina), din mag. próbálni (Gáldi, Dict., 153); probăi, vb. (a proba), sec. XVIII, înv.; probistă, s. f. (actriță cu contract temporar); probui, vb. (a proba), din pol. probować, sec. XVII, înv.

PROB ~ă (~i, ~e) livr. Care este corect și de bună-credință; cinstit; onest; integru. /<fr. probe, lat. probus

PRÓBĂ ~e f. 1) Fapt care servește la confirmarea unui adevăr; dovadă; mărturie. 2) Acțiune prin care se constată dacă cineva sau ceva corespunde anumitor cerințe; încercare. 3) Fiecare dintre etapele unui examen. 4) Întrecere în cadrul unei competiții sau al unui gen de sport. 5) Parte dintr-un material sau dintr-o substanță după care se poate stabili calitatea întregului; mostră; eșantion. [G.-D. probei] /<lat. proba

probă f. 1. dovadă: am probe despre ce afirm; 2. mărturie, semn sigur: probe de capacitate; 3. încercare: calul se urcă, făcu probă ISP.; 3. verificarea unei operațiuni de calcul: proba diviziunii.

*prob, -ă adj. (lat. probus). Rar. Onest, integru.

próbă f., pl. e (rus. próba, d. germ. probe, care vine d. lat. proba). Experiență, încercare: a face proba unuĭ cazan, unuĭ pod. Verificare, constatare a adevăruluĭ: a face proba uneĭ operațiunĭ aritmetice. Lucru pin care stabileștĭ adevăru, dovadă, mărturie, semn sigur: a da probe de vitejie, a avea probe despre vina cuĭva. Mostră, exemplar, tip, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ: probe de stofe. Probă de om (Iron.), tip de om, tacîm de om: ce probă de bețiv! De probă, numaĭ ca să vezĭ, să apreciezĭ. – Și prubă (est).

probélă f., pl. e (cuv. ngr. înrudit cu germ. propeller, élice, d. lat. pro-péllere, -pulsum, a împinge înainte. V. ex-pulsez, puls). Dun. Vapor cu élice.

*vapór n., pl. oare (fr. vapeur, „abur” ca s. f. și „vapor” ca s. m., d. lat. vápor, vapóris, abur; it. vapóre). Corabie (bastiment) cu abur: vapor transatlantic. („Vapoare” se numesc în special cele cu zbaturĭ, ĭar cele cu éliceprobele”). S. m. pl. Abur: mașina cu vaporĭ. Cal-vapor. V. cal. V. și abur și corabie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

prob adj. v. CINSTIT. CORECT. INCORUPTIBIL. INTEGRU. LEAL. NECORUPTIBIL. ONEST.

PRÓBĂ s. 1. adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, (livr.) coroboráre. (~ celor afirmate.) 2. atestare, dovadă, mărturie. (Iată o ~ elocventă.) 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimóniu, (înv. și reg.) scrisoáre, (înv.) răspúns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. încercare, probare, verificare, (pop.) cercáre, (înv.) verificáție, verificăciúne. (~ unui motor.) 6. experiență, experiment, încercare, (pop.) cercáre. (A face o serie de ~ în laborator.) 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. (MED.) analiză. (~ hepatică.) 9. examen. (Am avut două ~ de susținut.) 10. exemplu, model, mostră, specimen, tip. (Dă-mi mai jos cîteva ~ de...) 11. eșantion, model, mostră, (reg.) módă. (O ~ dintr-un material.)

próbă s. v. CORECTURĂ. REPETIȚIE.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a pune în probă expr. (pol., înv.) a lua la bătaie (un delincvent în incinta secției de poliție).

Intrare: prob
prob adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prob probul pro proba
plural probi probii probe probele
genitiv-dativ singular prob probului probe probei
plural probi probilor probe probelor
vocativ singular
plural
Intrare: probă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pro proba
plural probe probele
genitiv-dativ singular probe probei
plural probe probelor
vocativ singular
plural
Intrare: probelă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular probe probela
plural probele probelele
genitiv-dativ singular probele probelei
plural probele probelelor
vocativ singular
plural