3 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. (De obicei în construcție cu verbele «a face», «a supune», «a pune») Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă un lucru este bine făcut, dacă îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. Tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = numai ca încercare, de încercare. A descoperit ceva mai bun: să ceară abonamente de probă de la ziarele ungurești. REBREANU, I. 66. ◊ Expr. A face (o) probă (sau proba) = a încerca să faci un lucru, pentru a-ți da seama dacă el poate fi făcut în condițiile date. Niște copii... făceau probă de urătură pentru sfintui Vasile. SADOVEANU, P. S. 97. Se urcă, făcu proba și într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. A face proba unui calcul matematic = a verifica exactitatea unui calcul prin alt calcul, specific. ♦ Încercare a unei mașini, a unui aparat etc., pentru a constata funcționarea (bună sau rea) a acestora. [Locomotivei] i se face proba. Trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă. SAHIA, N. 31. 2. Fiecare dintre părțile din care constă un examen. Au trecut cu bine probele scrise și orale. I. BOTEZ, ȘC. 226. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi. Schiorii romîni vor concura la probele de coborîre și slalom. ♦ Cantitate dintr-un material care se examinează în vederea stabilirii calității întregului material; eșantion, mostră. Cu linguroiul topitorul ia din cînd în cînd probe, să vadă cum leagă, stingîndu-le cu apă dintr-un rezervor de fier. CONTEMPORANUL, S. II, 1955. nr. 481, 3/4. Plutonierul intrase la vapor să guste probele [de pește] fi să pregătească bărcile. BART, S. M. 73. Corp de probă = epruvetă. 3. Dovadă, mărturie. Niciodată reclamanții n-au probe. STANCU, D. 258. Drept probă, vă voi da și un alt exemplu. CARAGIALE, O. III 207. Probă cu martori = susținere, prin martori, a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. Revoltat de ipocrizia proprietarului, medicul cere proba cu martori, care i se admite. ARGHEZI, P. T. 94. ◊ (În construcție cu verbul «a da») M-am pus pe treabă, voind a da probe de capacitate, de onestitate, de activitate. ALECSANDRI, T. I 370. Ați luat ceva măsuri ca să încredințați pe maghiari că voi sînteți frații lor, că sînteți uniți cu dînșii? Le-ați dat vreo probă de credință ca să se încrează în voi? BOLLIAC, O. 231. – Variantă: (popular) prúbă (SBIERA, P. 99, CONTEMPORANUL, VII 36, ODOBESCU, S. I 480) s. f.

prob (livr.) adj. m., pl. probi; f. próbă, pl. próbe

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

prob adj. m., pl. probi; f. sg. próbă, pl. próbe

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

probélă s. f., pl. probéle

PROB adj. v. cinstit, corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest.

PRÓBĂ s. v. corectură, repetiție.

PRÓBĂ s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. experiment. 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eșantion.

PROB, -Ă adj. (Liv.) Cinstit, integru. [< lat. probus].

PRÓBĂ s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justețea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eșantion. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].

PROBÉLĂ s.f. 1. (Ist.) Navă acționată cu vapori. 2. Navă de mare care poate naviga pe Dunăre. [Var. propelă s.f. / < engl. propeller].

PROB, -Ă adj. cinstit, integru, onest, loial. (< fr. probe, lat. probus)

PRÓBĂ s. f. 1. încercare; (examen de) verificare. ◊ metodă prin care se constată justețea unui calcul. ◊ (sport) întrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material. 3. (fot.) copie pozitivă pe hârtie. 4. confirmare, dovadă, mărturie. (< lat. proba, germ. Porbe)

PROBÉLĂ s. f. navă cu propulsie mecanică. (după engl. propeller)

próbă (próbe), s. f. – Dovadă, încercare. – Mold. prubă. Mr. provă. Lat. proba (sec. XIX), prin intermediul pol., mag. proba, germ. Probe. În mr., din it. prova, cf. ngr. πρόβα. – Der. proba, vb. (a dovedi), din lat. probare; probabil, adj., din fr. probable; probabilitate, s. f., din fr. probabilité; probatoriu (var. probant), adj., din fr. probatoire, probant; contraprobă, s. f., din fr. contre-épreuve; probălui, vb. (a proba; a examina), din mag. próbálni (Gáldi, Dict., 153); probăi, vb. (a proba), sec. XVIII, înv.; probistă, s. f. (actriță cu contract temporar); probui, vb. (a proba), din pol. probować, sec. XVII, înv.

arată toate definițiile

Intrare: prob
prob adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prob probul pro proba
plural probi probii probe probele
genitiv-dativ singular prob probului probe probei
plural probi probilor probe probelor
vocativ singular
plural
Intrare: probă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pro proba
plural probe probele
genitiv-dativ singular probe probei
plural probe probelor
vocativ singular
plural
Intrare: probelă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular probe probela
plural probele probelele
genitiv-dativ singular probele probelei
plural probele probelelor
vocativ singular
plural