primăriță sf [At: TDRG / Pl: ~țe / E: primar² + -iță] 1-2 Primăreasă (1-2).

PRIMĂRIȚĂ, primărițe, s. f. Soție de primar. Numai primărița s-ar putea pune cu dînsa în privința rumenelelor. SADOVEANU, B. 192.

primăriță s. f. Femeie care îndeplinește funcția de primar ◊ „[...] o comună cu primăriță, președintă, secretară, ingineriță, ne uimește, ne tulbură, ne stârnește entuziasmul [...]” Cont. 21 VIII 72 p. 5. ◊ „Primărița mi-a vorbit apoi despre cele 7 sate ale comunei cu cele 7 ferme și 7 școli [...]” R.l. 8 IV 80 p. 1. ◊ „O comună din Bărăgan și o primăriță care-și onorează mandatul.” R.l. 8 III 83 p. 3; v. și Sc. 1 III 81 p. 1, 4 III 83 p. 2 (din primar + -iță; DEX)

PRIMĂRIȚĂ ~e f. pop. 1) Soție a primarului. 2) Conducătoare a unui oraș, a unei comune sau a unui sat. /primar + suf. ~iță

primăriță (fam.) s. f., g.-d. art. primăriței; pl. primărițe

primăriță s. f., g.-d. art. primăriței; pl. primărițe

primăriță s. f., g.-d. art. primăriței; pl. primărițe

PRIMĂRIȚĂ s. primăreasă, (înv.) vorniceasă. (~ e soția primarului.)

PRIMĂRIȚĂ s. primăreasă, (înv.) vorniceasă. (~ e soția primarului.)