2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREPÚNERE, prepuneri, s. f. (Pop.) Faptul de a prepune.V. prepune.

PREPÚNERE, prepuneri, s. f. (Pop.) Faptul de a prepune.V. prepune.

prepunere sf [At: (a. 1652) GCR I, 159/24 / Pl: ~ri / E: prepune] 1 (Rar) Așezare înainte. 2 (Îrg) Presupunere. 3 (Îrg) Bănuială.

PREPÚNERE, prepuneri, s. f. (Azi popular, mai ales în Mold.) Faptul de a prepune1; bănuială, presupunere.

PREPÚNE, prepún, vb. III. Tranz. 1. (Pop.) A bănui pe cineva sau ceva, a suspecta; a presupune ceva. ♦ A prevesti. 2. (Rar) A însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție. – Lat. praeponere (după pune).

PREPÚNE, prepún, vb. III. Tranz. 1. (Pop.) A bănui pe cineva sau ceva, a suspecta; a presupune ceva. ♦ A prevesti. 2. (Rar) A însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție. – Lat. praeponere (după pune).

prepune v [At: CORESI, EV. 60 / V: (îrg) prip~ / Pzi: prepun, prepui / E: ml praeponere] 1 vt (Înv) A așeza înainte. 2 vt (Îvr) A așeza în loc Si: a înlocui. 3 vt (Reg) A adăuga. 4 vt (Reg; fig) A întreba. 5 vt (Îvr; c. i. opere scrise, texte etc.) A traduce. 6 vt (Îvr) A copia un text. 7 vt (Îrg) A presupune. 8 vt (Îrg; pex) A bănui. 9 vr (Înv) A nu avea încredere în cineva sau ceva Si: a se îndoi. 10 (Îrg) A prevesti1. 11 vt (Îrg) A însărcina pe cineva cu o anumită funcție. 12 vt (Îrg; c. i. oameni) A cunoaște de mai înainte. 13 vr (Îvr) A se lăsa antrenat la ceva. 14 vt (Reg; c. i. cereale) A semăna a doua oară.

PREPÚNE1, prepún, vb. III. Tranz. (Azi popular, mai ales în Mold.) A-și închipui pe cineva ca autor al unei fapte, a presupune (că este cineva sau ceva), a avea o bănuială, a bănui. Panaite Cîmpanu, advocatul, e cel roșcovan, pe care îl prepun eu că are să puște dropia. SADOVEANU, O. L. 68. Iată-mă-s... într-o casă necunoscută și lîngă o persoană pe care nici măcar nu o prepun. ALECSANDRI, T. 314. ♦ A prevesti. Și-a amintit de zvonurile suratelor, care prepuneau acelui fecioraș noroace de dragoste. SADOVEANU, M. C. 33. Din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine, nici prepunea vreun rău. NEGRUZZI, S. I 150. – Formă gramaticală: part. prepus.

PREPÚNE2, prepún, vb. III. Tranz. (Învechit) A însărcina pe cineva cu o funcție. Jafurile și tîlhăriile oamenilor direct sau indirect prepuși la serviciul ciumaților au fost nepomenite. GHICA, S. A. 57.

A PREPÚNE prepún tranz. 1) v. A PRESUPUNE. 2) v. A PROPUNE. /<lat. praeponere

prepune v. a intra în bănuieli. [Lat. PRAEPONERE, cu sensul lui SUPPONERE].

prepún și -púĭ, -pús, a -púne v. tr. (lat. prae-pónere, a pune înainte. V. pun). Adaug, pun în loc: prepuse cămileĭ capul bouluĭ (Cant.), a prepune un tiv uneĭ rochiĭ (fiind-că nu s’a ajuns stofa), acest om și-a prepus o barbă falsă. Substituĭ, pun în loc: a prepune un om al tăŭ la o afacere. Vechĭ (ca vsl. prĭe-ložiti). Pun ca să vadă, spun: a prepune cuĭva un cuvînt. Presupun. Est. Bănuĭesc: prepunea că el e hoțu, îl prepunea că e hoț. Vechĭ. Transpun, traduc. Transcriŭ, copiez. – Și pri- (Dos.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

prepunere (pop.) s. f., g.-d. art. prepunerii; pl. prepuneri

prepune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prepun, 2 sg. prepui, 1 pl. prepunem, perf. s. 1 sg. prepusei, 1 pl. prepuserăm; conj. prez. 3 să prepună; ger. prepunând; part. prepus

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PREPÚNERE s. v. bănuială, neîncredere, suspiciune.

prepunere s. v. BĂNUIALĂ. NEÎNCREDERE. SUSPICIUNE.

PREPÚNE vb. v. bănui, îndoi, presupune, prevesti, prezice, profetiza, profeți, propune, proroci, recomanda, suspecta, tălmăci, traduce, transpune, vesti.

prepune vb. v. BĂNUI. ÎNDOI. PRESUPUNE. PREVESTI. PREZICE. PROFETIZA. PROFEȚI. PROPUNE. PROROCI. RECOMANDA. SUSPECTA. TĂLMĂCI. TRADUCE. TRANSPUNE. VESTI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

prepúne (prepún, prepús), vb.1. A antepune. – 2. A prezenta, a supune. – 3. A suspecta, a bănui, a se îndoi. – 4. A traduce, a tălmăci. – 5. A copia. Lat. praepōnĕre (Pușcariu 1376; Candrea-Dens., 1464; Tiktin). Cuvînt înv., se folosește azi cu sensul 3. – Der. prepus, s. n. (suspiciune, îndoială); prepuelnic (var. prepuitor), adj. (suspicios). Cf. pune.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PREPÚNERE s. f. (< prepúne, cf. lat. praeponere, după pune): v. proclíză.

prepúne, prepún, vb. III (înv. și reg.) 1. a pune, a așeza înainte. 2. a pune, a așeza în loc; a înlocui. 3. a adăuga, a înnădi. 4. (fig.) a întreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (în altă limbă). 7. a presupune, a bănui; a suspecta. 8. a nu avea încredere în cineva sau ceva; a se îndoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a învesti, a însărcina cu o anumită funcție, misiune; a numi într-un post. 11. (despre oameni) a cunoaște (de mai înainte). 12. (refl.) a se lăsa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semăna a doua oară.

Intrare: prepunere
prepunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prepunere
  • prepunerea
plural
  • prepuneri
  • prepunerile
genitiv-dativ singular
  • prepuneri
  • prepunerii
plural
  • prepuneri
  • prepunerilor
vocativ singular
plural
Intrare: prepune
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • prepune
  • prepunere
  • prepus
  • prepusu‑
  • prepunând
  • prepunându‑
singular plural
  • prepune
  • prepuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • prepun
(să)
  • prepun
  • prepuneam
  • prepusei
  • prepusesem
a II-a (tu)
  • prepui
(să)
  • prepui
  • prepuneai
  • prepuseși
  • prepuseseși
a III-a (el, ea)
  • prepune
(să)
  • prepu
  • prepuie
  • prepunea
  • prepuse
  • prepusese
plural I (noi)
  • prepunem
(să)
  • prepunem
  • prepuneam
  • prepuserăm
  • prepuseserăm
  • prepusesem
a II-a (voi)
  • prepuneți
(să)
  • prepuneți
  • prepuneați
  • prepuserăți
  • prepuseserăți
  • prepuseseți
a III-a (ei, ele)
  • prepun
(să)
  • prepu
  • prepuie
  • prepuneau
  • prepuseră
  • prepuseseră
pripune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

prepunere, prepunerisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi prepune DEX '98 DEX '09

prepune, prepunverb

  • 1. popular A bănui pe cineva sau ceva; a presupune ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Panaite Cîmpanu, advocatul, e cel roșcovan, pe care îl prepun eu că are să puște dropia. SADOVEANU, O. L. 68. DLRLC
    • format_quote Iată-mă-s... într-o casă necunoscută și lîngă o persoană pe care nici măcar nu o prepun. ALECSANDRI, T. 314. DLRLC
    • 1.1. Prevesti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: prevesti
      • format_quote Și-a amintit de zvonurile suratelor, care prepuneau acelui fecioraș noroace de dragoste. SADOVEANU, M. C. 33. DLRLC
      • format_quote Din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine, nici prepunea vreun rău. NEGRUZZI, S. I 150. DLRLC
  • 2. rar A însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Jafurile și tîlhăriile oamenilor direct sau indirect prepuși la serviciul ciumaților au fost nepomenite. GHICA, S. A. 57. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.