preoție, preoții s. f. 1. (Înv.) Starea de consacrare sacerdotală a tuturor creștinilor, primită prin tainele botezului, mirungerii și euharistiei. 2. Slujirea sacerdotală a preotului, dată prin taina hirotoniei, care cuprinde întreaga activitate: didactică (învățătorească), harismatică-sfințitoare și de conducere pastorală a credincioșilor pe calea mântuirii (Mat. 28, 19); prezbiterat. 3. (Înv., cu sens colectiv) Preoțime; p. ext. instituție reprezentată de preoți. – Din preot + suf. -ie.