premeditație sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~iune, ~tăciune / Pl: ~ii / E: fr préméditation] 1 (Înv) Chibzuire. 2 (Asr) Premeditare (2).

PREMEDITÁȚIE, premeditații, s. f. (Învechit) Premeditare. (Atestat în forma premeditațiune) Domnule, acesta-i un act de premeditațiune din parte-ți. ALECSANDRI, T. 1713. – Variantă: premeditațiúne s. f.

PREMEDITÁȚIE s.f. (Rar) Premeditare. [Gen. -iei. / < fr. préméditation, lat. praemeditatio].

premeditațiune sf vz premeditație

premedităciune sf vz premeditație

premeditați(un)e f. 1. acțiunea de a premedita; 2. Jur. plan chibzuit ce a preces execuțiunea unei crime: premeditațiunea este o circumstanță agravantă.

*premeditațiúne f. (lat. prae-meditatio, -ónis. Precugetare, acțiunea de a premedita: crimă comisă cu premeditațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

premeditáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. premeditáția (-ți-a), g.-d. art. premeditáției; pl. premeditáții, pl. premeditáțiile (-ți-i-)

premeditáție s. f., pl. premeditáții

PREMEDITÁȚIE s. v. premeditare.

premeditație s. v. PREMEDITARE.