PREDICATÓR, -OÁRE, predicatori, -oare, s. m. 1. Persoană care predică; propovăduitor. 2. Conducător al unor comunități baptiste. – Din fr. prédicateur.

PREDICATÓR, predicatori, s. m. 1. Persoană care predică; propovăduitor. 2. Conducător al unor comunități religioase creștine. – Din fr. prédicateur.

PREDICATÓR, predicatori, s. m. 1. Persoană care predică; propovăduitor. I-a luat... puterea de predicator. CREANGĂ, A. 137. 2. Conducător al unei comunități baptiste.

PREDICATÓR s.m. 1. Cel care predică; propovăduitor. 2. Conducător al unei comunități baptiste. [Cf. it. predicatore, lat. praedicator].

PREDICATÓR s. m. 1. cel care predică (o religie); propovăduitor; propagator. 2. conducător al unei comunități baptiste. (< fr. prédicateur, lat. praedicator)

PREDICATÓR ~i m. 1) Persoană care predică; propovăduitor. 2) Conducător al unei comunități baptiste. /<fr. prédicateur

predicator m. cel ce predică.

*predicatór, -oáre s. (lat. praedicátor, -óris). Persoană care predică.

* predicatoáre s. f., g.-d. art. predicatoárei; pl. predicatoáre

predicatór s. m., pl. predicatóri

predicatór s. m., pl. predicatóri

PREDICATÓR s. v. propovăduitor.

PREDICATOR s. (BIS.) propagator, propovăduitor, (înv.) mărturisitor, propovednic. (~ al unei credințe.)

predicator, predicatori s. m. (intl.) avocat.