3 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

precletit, ~ă a vz preclătit

preclătit, ~ă a [At: CIAUȘANU, V. 191 / V: ~let~ / Pl: ~iți, ~e / E: preclăti] (Olt) Nebun.

procleți [At: CORESI, EV. 182 / V: (reg) prec~ / Pzi: esc / E: proclet] 1 vt (Bis; înv) A excomunica. 2 vt (Pex) A blestema. 3 vt (Pex) A dezaproba. 4 vr (Reg; d. boli; îf precleți) A se înrăutăți.

proclețit, ~ă a [At: GRAIUL, I, 297 / V: precle~ / Pl: ~iți, ~e / E: procleții] (Reg; în descântece) Care provine dintr-un blestem al cuiva.

PROCLEȚÍ, proclețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A afurisi, a blestema. De multa beție încep a sudui, a procleți. ȚICHINDEAL, F. 314. ♦ Refl. (Despre boală) A se înrăutăți, a se agrava. (Atestat în forma precleți) Așa și buba lui... Nici să se coacă, nici să se preclețească. I. CR. II 71. – Variantă: preclețí vb. IV.

PROCLEȚÍ, proclețesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A afurisi, a blestema. ♦ Refl. (Despre boli) A se înrăutăți, a se agrava. – Din proclet.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROCLEȚÍ vb. v. afurisi, anatemiza, blestema, excomunica.

PROCLEȚÍT adj. v. afurisit, anatemizat, blestemat, excomunicat.

procleți vb. v. AFURISI. ANATEMIZA. BLESTEMA. EXCOMUNICA.

proclețit adj. v. AFURISIT. ANATEMIZAT. BLESTEMAT. EXCOMUNICAT.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

preclătít, -ă, adj. (reg.) nebun.

proclețí, proclețésc, vb. IV 1. (înv.) a excomunica, a anatemiza; a blestema; a condamna, a dezaproba. 2. (refl.; reg.; despre boli; în forma: precleți) a se înrăutăți, a se agrava.

Intrare: preclătit
preclătit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • preclătit
  • preclătitul
  • preclătitu‑
  • preclăti
  • preclătita
plural
  • preclătiți
  • preclătiții
  • preclătite
  • preclătitele
genitiv-dativ singular
  • preclătit
  • preclătitului
  • preclătite
  • preclătitei
plural
  • preclătiți
  • preclătiților
  • preclătite
  • preclătitelor
vocativ singular
plural
precletit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: procleți
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • procleți
  • proclețire
  • proclețit
  • proclețitu‑
  • proclețind
  • proclețindu‑
singular plural
  • proclețește
  • proclețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • proclețesc
(să)
  • proclețesc
  • proclețeam
  • procleții
  • proclețisem
a II-a (tu)
  • proclețești
(să)
  • proclețești
  • proclețeai
  • proclețiși
  • proclețiseși
a III-a (el, ea)
  • proclețește
(să)
  • proclețească
  • proclețea
  • procleți
  • proclețise
plural I (noi)
  • proclețim
(să)
  • proclețim
  • proclețeam
  • proclețirăm
  • proclețiserăm
  • proclețisem
a II-a (voi)
  • proclețiți
(să)
  • proclețiți
  • proclețeați
  • proclețirăți
  • proclețiserăți
  • proclețiseți
a III-a (ei, ele)
  • proclețesc
(să)
  • proclețească
  • proclețeau
  • procleți
  • proclețiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • precleți
  • preclețire
  • preclețit
  • preclețitu‑
  • preclețind
  • preclețindu‑
singular plural
  • preclețește
  • preclețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • preclețesc
(să)
  • preclețesc
  • preclețeam
  • precleții
  • preclețisem
a II-a (tu)
  • preclețești
(să)
  • preclețești
  • preclețeai
  • preclețiși
  • preclețiseși
a III-a (el, ea)
  • preclețește
(să)
  • preclețească
  • preclețea
  • precleți
  • preclețise
plural I (noi)
  • preclețim
(să)
  • preclețim
  • preclețeam
  • preclețirăm
  • preclețiserăm
  • preclețisem
a II-a (voi)
  • preclețiți
(să)
  • preclețiți
  • preclețeați
  • preclețirăți
  • preclețiserăți
  • preclețiseți
a III-a (ei, ele)
  • preclețesc
(să)
  • preclețească
  • preclețeau
  • precleți
  • preclețiseră
Intrare: proclețit
proclețit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • proclețit
  • proclețitul
  • proclețitu‑
  • procleți
  • proclețita
plural
  • proclețiți
  • proclețiții
  • proclețite
  • proclețitele
genitiv-dativ singular
  • proclețit
  • proclețitului
  • proclețite
  • proclețitei
plural
  • proclețiți
  • proclețiților
  • proclețite
  • proclețitelor
vocativ singular
plural
preclețit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • preclețit
  • preclețitul
  • precleți
  • preclețita
plural
  • preclețiți
  • preclețiții
  • preclețite
  • preclețitele
genitiv-dativ singular
  • preclețit
  • preclețitului
  • preclețite
  • preclețitei
plural
  • preclețiți
  • preclețiților
  • preclețite
  • preclețitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

procleți, proclețescverb

  • 1. rar Afurisi, anatemiza, blestema, excomunica. DLRLC
    • format_quote De multa beție încep a sudui, a procleți. ȚICHINDEAL, F. 314. DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre boală) A se înrăutăți, a se agrava. DLRLC
      • format_quote Așa și buba lui... Nici să se coacă, nici să se preclețească. I. CR. II 71. DLRLC
etimologie:
  • proclet DLRM

proclețit, proclețiadjectiv

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.