pravilă, pravile s. f. 1. Normă, îndatorire etc. prescrisă de Biserică, decurgând din preceptele morale și canonice pe care aceasta le preconizează; p. ext. carte în care sunt cuprinse aceste norme, îndatoriri etc. ♦ (Înv.) Pedeapsă (constând mai ales din rugăciuni) dată celor care încălcau canoanele bisericești; canon. 2. (Înv.) Rugăciune spusă de preoți sau de călugări potrivit tipicului bisericesc (mai ales la vecernie și la utrenie). 3. Lege naturală, menire a firii; normă, regulă, tipic; spec. regulă, normă de conduită, de comportare; deprindere, obicei, tradiție, datină; lege a pământului. 4. (Azi, rar) Lege; hotărâre; cod, carte de legi; p. ext. (înv.) regim politic. ◊ Pravila de la Govora (Pravila cea mică) = prima carte în limba română apărută în Muntenia în 1640, tradusă din slavonește de călugărul Mihail Moxa (Moxalie) de la m-rea Bitrița și tipărită în tipografia de la m-rea Govora, înființată de Matei Basarab. Cuprindea o compilație de legiuiri bisericești și civile, aflate într-un manuscris slavon, și răspundea unor nevoi ale preoților în activitatea lor. O parte din tirajul cărții a fost destinat pentru Transilvania, având pe foaia de titlu, în locul numelui mitropolitului Teofil, pe acela al lui Ghenadie, mitropolitul Ardealului. ◊ Pravila cea mare v. Îndreptarea legii. [Var.: (înv.) pravelă s. f.] – Din sl. pravilo.