praftură sf [At: POLIZU / V: plea~, (reg) br~, pla~, plia~, plef~, plif~, ~toră, prea~, vr~ / Pl: ~ri / E: nct] 1 Pămătuf din păr, din câlți, din zdrențe, din fâșii de rafie etc., fixat într-o coadă lungă, folosit ca unealtă a fierarului, pentru a stropi fierul și cărbunii încinși, sau pentru a scoate spuza din cuptorul de pâine Si: (pop) praftoriță (1). 2 (Fam; îe) A face (pe cineva) ~ sau a-i face (ori a-i da, a-i trage) (cuiva) o ~ A face pe cineva de râs. 3 (Fam; îae) A batjocori pe cineva. 4 (Fam; îae) A certa aspru pe cineva. 5 (Reg) Epitet dat unui om de nimic.