9 definiții pentru prașcău plășcău prăscău prășcau


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRAȘCẮU, prașcăi, s. m. (Pop.) Băiețandru ștrengar și haimana. ♦ Om de nimic, ticălos; om imoral. – Et. nec.

PRAȘCẮU, prașcăi, s. m. (Pop.) Băiețandru ștrengar și haimana. ♦ Om de nimic, ticălos; om imoral. – Et. nec.

prașcău sn [At: F (1885) / V: plăscău[1], plăș~, prăscău, prășcau, prăș~ / Pl: ? / E: nct] (Pop; dep) 1-2 Adolescent, băiețandru, flăcău, holtei etc. (ștrengar și haimana, destrăbălat). 3 Om de nimic, ticălos. 4 Om imoral, depravat, destrăbălat.

  1. Variantă nedefinită în MDA2 — LauraGellner

PRAȘCẮU, prașcăi, s. m. (Popular și depreciativ) Flăcăiandru, adolescent. Ce-ar zice oamenii să afle că el se interesează de hîrjonelile prașcăilor. REBREANU, I. 36. Un prașcău însă care... văzu toată întîmplarea împroviză cîntecul. MARIAN, O. I 229. ♦ Om de nimic, ticălos. Fiind un înșălător și prașcău care nu mai avea margini... dumnezeu... l-a prefăcut într-o pasăre. MARIAN, O. II 134. Gospodarul strînge lucrurile de pe-afară, mai îndosindu-le din calea prașcăilor. ȘEZ. III 178.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

prașcắu, prașcăi, s.m. – (pop.) Băiețandru, ștrengar. – Et. nec. (DEX, MDA).

Intrare: prașcău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prașcău
  • prașcăul
  • prașcău‑
plural
  • prașcăi
  • prașcăii
genitiv-dativ singular
  • prașcău
  • prașcăului
plural
  • prașcăi
  • prașcăilor
vocativ singular
plural
plășcău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prăscău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prășcau
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)