8 definiții pentru prăvăliuță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRĂVĂLIÚȚĂ, prăvăliuțe, s. f. Prăvălioară. [Pr.: -li-u-] – Prăvălie + suf. -uță.

PRĂVĂLIÚȚĂ, prăvăliuțe, s. f. Prăvălioară. [Pr.: -li-u-] – Prăvălie + suf. -uță.

prăvăliuță sf [At: DDRF / P: ~li-u~ / Pl: ~țe / E: prăvălie + -uță] 1-6 (Șhp) Prăvălioară (1-6).

PRĂVĂLIÚȚĂ, prăvăliuțe, s. f. Prăvălioară.

PRĂVĂLÍT, -Ă, prăvăliți, -te, adj. 1. Rostogolit pe un povîrniș, năpustit, precipitat la vale. (Poetic) Scînteie marea lină și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lume prăvălite. EMINESCU, O. I 63. ♦ (Despre stînci, corpuri mari) Răsturnat pe o parte sau de tot. Pe piatra prăvălită pun crucea drept pecete Sub candela ce arde în umbra unui colț. EMINESCU, O. I 92. ♦ (Despre maluri, ziduri etc.) Surpat, năruit, dărîmat. 2. (Despre ființe) Doborît, culcat la pămînt, trîntit; (despre dușmani) înfrînt, răpus.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prăvăliúță (-li-u-) s. f., g.-d. art. prăvăliúței; pl. prăvăliúțe

prăvăliúță s. f. (sil. -li-u-), g.-d. art. prăvăliúței; pl. prăvăliúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRĂVĂLIÚȚĂ s. v. prăvălioară.

PRĂVĂLIUȚĂ s. prăvălioară. (O ~ cu mărunțișuri.)

Intrare: prăvăliuță
prăvăliuță substantiv feminin
  • silabație: -li-u-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prăvăliuță
  • prăvăliuța
plural
  • prăvăliuțe
  • prăvăliuțele
genitiv-dativ singular
  • prăvăliuțe
  • prăvăliuței
plural
  • prăvăliuțe
  • prăvăliuțelor
vocativ singular
plural