prăstură² sf vz prăsitură

prăstură¹ sf vz păstură¹

prăstúră f., pl. ĭ (din prăsesc, prăsitură, ca custură din *cuțitură). Vechĭ. Ĭapă.

păscură sf vz păstură¹

păstură¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) păscură, pră~, pres~ / A și: păs~ / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ml pastura] 1 Polen depozitat de albine în celulele fagurilor și folosit, pe lângă miere, ca hrană pentru ele și pentru puiet. 2 Substanță rășinoasă, aromată și amară culeasă de albine de pe mugurii arborilor pentru a o folosi la astupatul crăpăturilor din stup, la lipitul fagurilor etc. Si: propolis, (reg) păstrar. 3 (Reg; îf păscură) Boștină obținută din fagurele stors. 4 (Trs) Fagure.

prăsitură sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~st~ / Pl: ~ri / E: prăsi + -tură] 1 (Îvr) Prăsilă (4). 2 (Înv; îf prăstură) Femelă a unor animale.

prestură sf vz păstură¹

PẮSTURĂ s. f. (Apic.) Materie cleioasă, cu bază de rășină, pe care albinele o adună de pe mugurii copacilor sau de pe unele flori și pe care o folosesc pentru a astupa crăpăturile știubeiului sau ca hrană, iarna. – Accentuat și: păstúră.

PĂSTÚRĂ f. Produs apicol provenit din prelucrarea polenului floral și depozitat în celulele fagurilor, servind drept hrană pentru puiet și albine. [G.-D. păsturei; Acc. și păstură] /<lat. pastura

păstură f. materie viscoasă din faguri cu care se nutrește oul de albină. [Lat. PASTURA].

1) păstúră (vest) și pắstură (est) f., pl. ĭ (lat. pastúra, nutriment, d. páscere, a paște). O substanță gălbuĭe, opacă și sólidă pe care albinele o adună din florĭ maĭ proaste și cu care se hrănesc la nevoĭe și o aruncă cînd aŭ mĭere destulă.

!păstură¹ (polen) s. f., g.-d. art. păsturii

!păstură/păstură s. f., g.-d. art. păsturii/păsturii

PĂSTÚRĂ s. propolis. (~ din fagurii de miere.)

PRĂSITÚRĂ s. v. prăsilă, progenitură, pui.

PĂSTURĂ s. propolis. (~ din fagurii de miere.)

prăsitură s. v. PRĂSILĂ. PROGENITURĂ. PUI.

pắstură (-ri), s. f. – Sediment, depunere de miere. – Var. (Banat) prestură. Origine îndoielnică. Dicționarele glosează foarte diferit acest cuvînt: „lăptișor alb cu care se hrănesc larvele de albină” (Damé); „excremente de albine moarte de dizenterie” (Tiktin); „miere de calitate inferioară, care se culege din flori mai puțin adecvate” (Scriban). Aceste interpretări diferite au condus la explicații diferite: din lat. pastūra „aliment” (< pascĕre „a paște”) după P. Papahagi, Notițe, 41; Pascu, I, 139; Scriban; (cf. REW împotrivă REW 6282); sau din lat. *pestŭla, din pestis „pestă”, după Tiktin, Pascu, Sufixe, 57 și Pascu, Beiträge, 11 (după Philippide, II, 727, în legătură cu alb. busturë). Probabil e vorba de un der. din lat. pistūra „măciniș”, luat inițial în sensul de „resturi, pleavă de la măciniș”.

prăsitúră, prăsitúri, s.f. (înv.) 1. pui, plod, progenitură. 2. (în forma: prăstură) femelă (la unele animale).