3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

prăpășire[1] sf vz pripășire corectată

  1. În original, incorect tipărit: prăpăsire LauraGellner

PRIPĂȘÍ, pripășesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se stabili undeva sau pe lângă cineva (venind din altă parte); a se oploși, a se aciua. 2. Tranz. A lua și a ține pe lângă sine; a adăposti. – Din pripas.

PRIPĂȘÍRE, pripășiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se pripăși și rezultatul ei. – V. pripăși.

prăpăși v vz pripăși[1]

  1. În original: prăpăsi v vz prăpăși cata

pripăși [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 352/2 / V: (reg) prep~, prop~, (îvr) prăp~ / Pzi: esc / E: pripas1] 1-2 vr (D. ființe) A se stabili (temporar) undeva sau pe lângă cineva, venind din altă parte Si: (pop) a se aciua, a se oploși. 3 vr (Fam; d. ființe) A se încuiba. 4 vt (C. i. ființe venind din altă parte) A lua și a ține pe lângă sine, oferind adăpost și cele necesare traiului Si: (pop) a oploși.

pripășire sf [At: POLIZU / V: (îvr) prăp~ / Pl: ~ri / E: pripăși] 1-2 Stabilire (temporară) a unei ființe undeva sau pe lângă cineva, venind din altă parte Si: (pop) aciuare, oploșire, pripășit1 (1). 3 (Fam) Încuibare. 4 Luare și ținere a unei ființe venind din altă parte pe lângă sine, oferind adăpost și cele necesare traiului Si: (pop) oploșire, pripășit1 (3).

PRIPĂȘÍ, pripășesc, vb. IV. 1. Refl. A se stabili undeva sau pe lângă cineva (venind din altă parte); a se oploși, a se aciua. 2. Tranz. A lua și a ține pe lângă sine; a adăposti. – Din pripas.

PRIPĂȘÍRE, pripășiri, s. f. Acțiunea de a se pripăși și rezultatul ei. – V. pripăși.

PRIPĂȘÍ, pripășesc, vb. IV. 1. Refl. A se stabili undeva sau pe lîngă cineva, venind din locuri străine; a se oploși, a se aciua. Se pripășise la Dej, venind de undeva de la Oradea. VORNIC, P. 195. Baltag s-a pripășit numai de cinci ani în satul Viișoarei. SANDU-ALDEA, U. P. 9. Pe lîngă țara numită Nemeea se pripășise un leu așa de groaznic și așa de mare, cum nu se mai văzuse pînă atunci. ISPIRESCU, U. 30. ◊ Fig. Cînd să iasă din ogradă, Lazăr Lungu se mai opri o clipă în fața tufei de liliac care i se pripășise de mai mulți ani aici, lîngă gard. MIHALE, O. 160. Chiar la mijlocul unei prăpăstii uriașe descoperi o scobitură umbrită de un brad pipernicit ce se pripășise acolo. STĂNOIU, C. I. 153. 2. Tranz. (Rar) A lua și a ține pe lîngă sine pe cineva lipsit de adăpost, de căpătîi; a aduna de pe drumuri. Pentru coana Sița, toți prietenii lui Gheorghiță, buni și răi, se numeau stricați: de unde l-ai mai pripășit și pe stricatul ăsta? BASSARABESCU, V. 162.

A SE PRIPĂȘÍ mă ~ésc intranz. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși. /Din pripas

A PRIPĂȘÍ ~ésc tranz. A face să se pripășească; a oferi adăpost; a aciua; a oploși; a adăposti. /Din pripas

pripășì v. a veni de aiurea și a se așeza undeva: s’a pripășit în satul nostru. [Lit. a face pripas sau prăsilă].

pripășésc v. (d. pripas). Fac să rămîĭe pe undeva, vorbind de un animal fără stăpîn: cine a pripășit acest cățel pe aicĭ? V. refl. Vin de undeva și mă fixez din întîmplare aĭurea: acest vițel s’a pripășit pe la noĭ, (iron.) toțĭ Jidaniĭ s’aŭ pripășit pe la noĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pripășí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pripășésc, imperf. 3 sg. pripășeá; conj. prez. 3 pripășeáscă

*pripășíre (pop.) s. f., g.-d. art. pripășírii; pl. pripășíri

pripășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pripășésc, imperf. 3 sg. pripășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pripășeáscă

pripășíre s. f., pl. pripășíri

arată toate definițiile

Intrare: prăpășire
prăpășire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prăpășire
  • prăpășirea
plural
  • prăpășiri
  • prăpășirile
genitiv-dativ singular
  • prăpășiri
  • prăpășirii
plural
  • prăpășiri
  • prăpășirilor
vocativ singular
plural
Intrare: pripăși
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pripăși
  • pripășire
  • pripășit
  • pripășitu‑
  • pripășind
  • pripășindu‑
singular plural
  • pripășește
  • pripășiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pripășesc
(să)
  • pripășesc
  • pripășeam
  • pripășii
  • pripășisem
a II-a (tu)
  • pripășești
(să)
  • pripășești
  • pripășeai
  • pripășiși
  • pripășiseși
a III-a (el, ea)
  • pripășește
(să)
  • pripășească
  • pripășea
  • pripăși
  • pripășise
plural I (noi)
  • pripășim
(să)
  • pripășim
  • pripășeam
  • pripășirăm
  • pripășiserăm
  • pripășisem
a II-a (voi)
  • pripășiți
(să)
  • pripășiți
  • pripășeați
  • pripășirăți
  • pripășiserăți
  • pripășiseți
a III-a (ei, ele)
  • pripășesc
(să)
  • pripășească
  • pripășeau
  • pripăși
  • pripășiseră
verb (VT402)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • prăpăși
  • prăpășire
  • prăpășit
  • prăpășitu‑
  • prăpășind
  • prăpășindu‑
singular plural
  • prăpășește
  • prăpășiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • prăpășesc
(să)
  • prăpășesc
  • prăpășeam
  • prăpășii
  • prăpășisem
a II-a (tu)
  • prăpășești
(să)
  • prăpășești
  • prăpășeai
  • prăpășiși
  • prăpășiseși
a III-a (el, ea)
  • prăpășește
(să)
  • prăpășească
  • prăpășea
  • prăpăși
  • prăpășise
plural I (noi)
  • prăpășim
(să)
  • prăpășim
  • prăpășeam
  • prăpășirăm
  • prăpășiserăm
  • prăpășisem
a II-a (voi)
  • prăpășiți
(să)
  • prăpășiți
  • prăpășeați
  • prăpășirăți
  • prăpășiserăți
  • prăpășiseți
a III-a (ei, ele)
  • prăpășesc
(să)
  • prăpășească
  • prăpășeau
  • prăpăși
  • prăpășiseră
prepăși
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: pripășire
pripășire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pripășire
  • pripășirea
plural
  • pripășiri
  • pripășirile
genitiv-dativ singular
  • pripășiri
  • pripășirii
plural
  • pripășiri
  • pripășirilor
vocativ singular
plural
prăpășire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pripăși prăpăși prepăși popular

  • 1. reflexiv A se stabili undeva sau pe lângă cineva (venind din altă parte); a se oploși, a se aciua.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aciua oploși stabili attach_file 5 exemple
    exemple
    • Se pripășise la Dej, venind de undeva de la Oradea. VORNIC, P. 195.
      surse: DLRLC
    • Baltag s-a pripășit numai de cinci ani în satul Viișoarei. SANDU-ALDEA, U. P. 9.
      surse: DLRLC
    • Pe lîngă țara numită Nemeea se pripășise un leu așa de groaznic și așa de mare, cum nu se mai văzuse pînă atunci. ISPIRESCU, U. 30.
      surse: DLRLC
    • figurat Cînd să iasă din ogradă, Lazăr Lungu se mai opri o clipă în fața tufei de liliac care i se pripășise de mai mulți ani aici, lîngă gard. MIHALE, O. 160.
      surse: DLRLC
    • figurat Chiar la mijlocul unei prăpăstii uriașe descoperi o scobitură umbrită de un brad pipernicit ce se pripășise acolo. STĂNOIU, C. I. 153.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A lua și a ține pe lângă sine.
    exemple
    • Pentru coana Sița, toți prietenii lui Gheorghiță, buni și răi, se numeau stricați: de unde l-ai mai pripășit și pe stricatul ăsta? BASSARABESCU, V. 162.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • pripas
    surse: DEX '98 DEX '09

pripășire prăpășire

etimologie:

  • vezi pripăși
    surse: DEX '98 DEX '09