9 definiții pentru prânzare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRÂNZÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a prânzi; (concr.) masă, mâncare (de la prânz); prânz. – V. prânzi.

PRÂNZÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a prânzi; (concr.) masă, mâncare (de la prânz); prânz. – V. prânzi.

prânzare sf [At: POLIZU / V: (înv) ~zire / Pl: ~zări / E: prânza] 1 (Pop) Prânz (9). 2 (Îrg; îlv) A sta (sau a ședea) la ~ A prânzi (1).

prânzare f. mâncare la prânz: o mioară să-ți fie de prânzare POP.

PRÎNZÁRE s. f. (Popular și arhaizant) Acțiunea de a prinzi. 1. Masă, mîncare. Au făcut popas la o dumbravă zisă a lui Macarie și au stat la prînzare subt săivan. SADOVEANU, Z. C. 328. Bună prînzare am avut și vrednică muiere mă îngrijește, a zis plugarul. id. D. P. 117. Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu:... Să-ți iei un dar de la mine, Trei mioare de frigare Și-încă una de căldare Ca să-ți fie de prînzare. ALECSANDRI, P. P. 54. 2. (Numai în exp r.) Cale de o prînzare = cale de o jumătate de zi, de dimineață pînă la masa de prînz. Nainte murgul trecea savai cale d-o prînzare. ODOBESCU, S. II 432.

prînzáre f., pl. ărĭ (d. prînz, după crezare, vînzare). Rar. Prînz, prînzire: îșĭ isprăviseră prînzarea din pită și brînză (Sadov. VR. 1928, 1, 52).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. prânzắrii

prânzáre s. f., g.-d. art. prânzării


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRÂNZÁRE s. v. banchet, dejun, masă, ospăț, praznic, prânz.

prînzare s. v. BANCHET. DEJUN. MASĂ. OSPĂȚ. PRAZNIC. PRÎNZ.

Intrare: prânzare
prânzare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prânzare
  • prânzarea
plural
  • prânzări
  • prânzările
genitiv-dativ singular
  • prânzări
  • prânzării
plural
  • prânzări
  • prânzărilor
vocativ singular
plural