potroacă, potroace, s.f. – (bot.) Fierea-pământului, crucea-pământului, buruiană-de-friguri, albăstriță (Centaurium umbellatum): „Noi avem flori uscate în grindă, / Potroacă și româniță în tindă” (Ștețco, 1990: 7; Borșa). ♦ (med. pop.) Contra frigurilor (Borza, 1968: 43). – Din rus. potroh „ciorbă de burtă” (Cihac, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > magh. potraka (Bakos, 1982).