19 definiții pentru potcapoc podcapăc podcapec podcapoc potcapăc potcapec potcapic potcapit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

potcapoc sn [At: PRAV. 297 / V: (înv) podcapăc, podcapec, podcapoc, ~păc, ~pec, (reg) ~pic, ~pit / Pl: ~oce / E: slv подъкапокъ] (Îrg) 1 Potcap (1). 2 (Bot; reg; îc) Potcapicul-popii Păpălău (Physalis alkekengi). 3 (Fig; îf potcapic) Post1 (1) de preot.

POTCAPOC s. n. (Mold.) Potcap. A: De să va fi îmbrăcat într-alte haine mirenești și-s va fi ascuns potcapocul ... să cheamă hiclean. PRAV // B: Cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. podŭkapokŭ. Cf. c u c u l i u.

podcapăc sn vz potcapoc[1] corectată

  1. În original, greșit tipărit: vz poteapoc LauraGellner

potcapec[1] sn vz potcapoc corectată

  1. În original, incomplet tipărit: potcape. O confirmă forma acestei variante în definiția principală și analogia cu celelalte variante ale cuvântului — LauraGellner

POTCÁP, potcapuri, s. n. Acoperămînt pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și mai ales de călugării ortodocși. Începînd a se dezbrăca de la poartă de giubea, de potcap și de colanul cel vișiniu de catifea cu paftale de argint, ajungea în casă numai în antereu și cu capul gol. HOGAȘ, H. 13. Unde nu-și pune poalele antereului în brîu... apoi zvîrle potcapul deoparte și la joc de-a valma cu noi. CREANGĂ, A. 94. – Variantă: potcápiu, potcapii (ODOBESCU, S. I 467, PĂSCULESCU, L. P. 17, TEODORESCU, P. P. 229), s. n.

POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87.

potcáp n., pl.1 e, urĭ (vsl. podukapŭ și podukapokŭ, d. podŭ, dedesupt, și kapa, glugă; rus. podkápok, bonetă a țărancelor. V. capot). Un fel de acoperemînt al capuluĭ. E de formă cilindrică, puțin maĭ larg sus, lipsit de marginile pe care le are pălăria și-l poartă preuțiĭ ortodocșĭ. (Azĭ e înlocuit pin pălărie orĭ căcĭulă și se poartă numaĭ la solemnitățĭ. Călugăriĭ îl poartă mereŭ). Potcopu călugăruluĭ, o plantă erbacee din familia compuselor (leóntodon hispidus). – În est și potcápic, vechĭ -ápoc, n., pl. e. V. cuculion și comănac.[1]

  1. 1. În original greșit: pl. eurĭ (după îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului). — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

potcapóc, potcapóce, s.n. (înv. și reg.) 1. potcap. 2. (fig.; în forma potcapic) post, slujbă de preot.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

Intrare: potcapoc
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potcapoc
  • potcapocul
  • potcapocu‑
plural
  • potcapoce
  • potcapocele
genitiv-dativ singular
  • potcapoc
  • potcapocului
plural
  • potcapoce
  • potcapocelor
vocativ singular
plural
podcapăc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
podcapec
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
podcapoc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
potcapăc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
potcapec
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potcapic
  • potcapicul
  • potcapicu‑
plural
  • potcapice
  • potcapicele
genitiv-dativ singular
  • potcapic
  • potcapicului
plural
  • potcapice
  • potcapicelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DLRLC, Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potcapic
  • potcapicul
  • potcapicu‑
plural
  • potcapicuri
  • potcapicurile
genitiv-dativ singular
  • potcapic
  • potcapicului
plural
  • potcapicuri
  • potcapicurilor
vocativ singular
plural
potcapit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)