POTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, supărare; vrajbă, ceartă. Expr. A da de potcă = a da de necaz. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka.

potcă¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~tci / E: slv потъка] 1 (Pop) Ceartă. 2 (Pop) Scandal. 3 (Pop) Supărare. 4 (Pop) Necaz. 5 (Pop; d. oameni; îla) De ~ Arțăgos. 6 (Pop; îe) A da de ~ A avea de suportat necazuri. 7 (Pop; îae) A i se întâmpla ceva neplăcut. 8 (În superstiții) Deochi. 9 (În superstiții) Boală provocată de deochi, cu manifestări diverse precum dureri de cap, hemoragie nazală, umflături, paralizie. 10 (Pop) Descântec, vrajă, destinate să aducă sau să alunge deochiul. 11 (Reg) Potcar. 12-14 (Pop; dep cu determinări în genitiv) Persoană (nedezvoltată din punct de vedere fizic), (urâtă sau) schiloadă Si: pocitanie, pocitură¹. 15 (Reg; pex; dep) Persoană fără caracter. 16 (Reg) Copil neastâmpărat, rău. 17 (Reg; îc) ~ca-pădurii Muma-pădurii. 18 (Ban; spc) Diavol. 19 (Înv; reg; euf) Organ genital feminin, la oameni și la animale. 20 (Mun; îc) D-a ~ca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

POTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, belea; vrajbă, ceartă. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată din punct de vedere fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka.

POTCĂ s. f. (Popular) Neplăcere, încurcătură, belea; vrajbă, sfadă. Bunica... trăgea de mînecă pe nepotul său ca să-și iuțească pașii și să scape odată de potcă. La TDRG. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți, a da de belea. Să nu-i mai văd fața, că dau de potcă, îi scot ochii. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, v. M. 81. Să nu dai de potcă zăbovind cu mine. PANN, la TDRG. ♦ Termen de ocară la adresa oamenilor mici, urîți sau schilozi; pocitanie. Am scăpat de acea potcă de unchieș. GORJAN, H. II 65.

POTCĂ s. f. (Mold., Ban.) Ceartă, scandal; supărare, necaz. A: Bine mi-ai adus aminte și de potcă și de păgîna aceaea. I, 20^r. C: Potkĕ. Malum. Miseria. AC, 362. Etimologie: sl. potŭka. Cf. c a l a b a l i c, d i h o n i e, h ă b r u ș a g, î n v ă l u ș a g, p r i g o a n ă, v ă l ă ș a g, z a r v ă, z a v i s t i e, z ă h ă i a l ă; b ă n a t (2), b ă s ă u (3), p o t i c a l ă (1), s i c l e t, s u p ă r.

potcă f. 1. boală din deochiu sau din chiar senin: descântec de potcă: 2. belea, bocluc: toți de o potcă o să dăm PANN. [Ceh. POTKA, întâlnitură (cu un duh rău), de unde boală năpraznică].

pótcă f., pl. e și ĭ (vsl. potŭka, întîlnire, ceartă, luptă, d. potŭknonti, a împinge; pol. ceh. potka, întîlnire, luptă, înfrîngere. V. pocesc, poticnesc). Vest. O boală despre care poporu crede că vine din deochĭ orĭ chear din senin și se manifestă pin durere de cap, curgere de sînge din nas orĭ vre-o unflătură (gîlcă). Pocitanie, om urît. Belea, neplăcere: a da de-o potcă. Frișcă, fată de vre-o 10-15 anĭ: o potcă de fată îĭ șterpeli pachetu. Frunză de potcă (adică „de vindecat potca”), o buruĭană chenopodiacee cu frunzele ramificate spre cotor și cu florile așezate ca un strugure (chenopodium murale). – În Trans. = „par, țăruș”.

FRUNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ vegetal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nicio ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 3. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

frunză sf [At: PRAV. MOLD. 11 / Pl: ~ze / E: ml frondia (<frons, -ndis)] 1 Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol) Si: foaie (1). 2 (Îe) A trăi ca ~za pe apă A trăi la voia întâmplării. 3 (Îe) A lua ~za-n buză A fugi în lume. 4 (Îe) A umbla ~za lelii sau (de) ~za frăsinelului (mai rar ~za păltinelului) A umbla fără rost. 5 (Îe) A tăia ~ la câini A nu avea nici o ocupație serioasă. 6 (Îae) A trândăvi. 7 (Îlav) Ca ~za și ca iarba (sau câtă ~ și iarbă) Numeros. 8 (Bot; îc) ~za-caprei Caprifoi (Lonicera caprifolium). 9 (Bot; îc) ~za-ciorii Cosor (Ceratophyllum demersum). 10 (Bot; îc) ~za-frăsinelului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Bot; Buc; îc) ~za-stejarului Iarba-șarpelui (Veronica urticifolia). 12 (Bot; îc) ~za-tăieturii Vindecea (Stachys officinalis). 13 (Bot; îc) ~za-voinicului Usturoiță (Alliaria officinalis). 14 (Bot; Buc; îae) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 15 (Bot; îae) Năsturel (Nasturtium officinale). 16 (Bot; îae) Iarba-iepurelui (Prenanthes purpurea). 17 (Bot; îae) Crușățea (Barbarea vulgaris). 18 (Bot; îc) ~-de-bubă-rea Buberic (Scrophularia nodosa). 19 (Bot; îc) ~-de-cinci-degete Cinci-degete (Potentilla reptans). 20 (Bot; îc) ~-de-orbalț (sau ~ze-de-sub-tufă) Vineriță (Ajuga reptans). 21 (Bot; îc) ~-de-potcă Plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 22 (Bot; Trs; îc) ~-lată Crin galben (Hemerocallis fulva). 23 (Bot; Trs; îae) Stânjenel (Iris germanica). 24 (Bot; îc) ~ze-de-piatră Spanac-porcesc (Chenopodium liybridum). 25 (Iht; îc) ~za-plopului Pui de proscher^[1] (Blicca lyoerna)^[2]. 26 (Iht; îae) Pui de plătică (Abramis brama). 27 (Îs) ~ze de ferigă Boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. 28 (Îvp) Foaie de hârtie. 29 (Trs) Panglică colorată pe care și-o prind în păr fetele la sărbători. 30 (Reg; art) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 31 (Reg) Nume de câine ciobănesc. 32 Motiv ornamental folosit în toate domeniile artei, ca și în scrierea caligrafică din sec. XII, pentru literele capitale.

potcă (pop.) s. f., g.-d. art. potcei; pl. potce

potcă (pop.) s. f., g.-d. art. potcei; pl. potce

potcă s. f., g.-d. art. potcei; pl. potce

frunză-de-potcă (plantă) s. f., g.-d. art. frunzei-de-potcă; pl. frunze-de-potcă

!frunză-de-potcă (plantă) s. f., g.-d. art. frunzei-de-potcă; pl. frunze-de-potcă

frunză-de-potcă s. f., g.-d. art. frunzei-de-potcă

POTCĂ s. v. belea, bucluc, dandana, deochetură, deochi, hâdoșenie, încurcătură, monstru, monstruozitate, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, pocitanie, pocitură, rău, schimonositură, sluțenie, sluțitură, supărare, urâciune, urâțenie.

potcă s. v. BELEA. BUCLUC. DANDANA. DEOCHETURĂ. DEOCHI. HÎDOȘENlE. ÎNCURCĂTURĂ. MONSTRU. MONSTRUOZITATE. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE.NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. POCITANIE. POCITURĂ. RĂU. SCHIMONOSITURĂ. SLUȚENIE. SLUȚITURĂ. SUPĂRARE. URÎCIUNE. URÎȚENIE.

FRUNZĂ s. (BOT.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu ~ verzi.) 2. frunză embrionară v. cotiledon. 3. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.

FRUNZĂ s. (BOT.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu ~ verzi.) 2. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.

potcă (-ci), s. f. – 1. Arac, durere subită care, după imaginația populară, este provocată de deochi. – 2. Supărare, necaz, ceartă. – 3. Plantă, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Băț, par. Sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka „pagubă”. – Der. potcaș, s. m. (viclean, greoi; certăreț, arțăgos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluți), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl consideră anterior lui potcă; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s. f. (Olt., arac); pocinci, s. m. (Trans., par); pociumb, s. m. (băț, arac), puțin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s. f. (baubau, stîrpitură); pocitor, s. m. (fantomă, duh rău); pocitoare, s. f. (arătare); pocitură, s. f. (durere bruscă, atac; monstru, arătare; duh rău; Trans., țăruș); poceală, s. f. (atac, paralizie, atribuită duhurilor rele numite Sfinte).

potcă, s.f. – 1. Puterea de a deochia, pocitoare (Papahagi, 1925). Boală ce se manifestă prin dureri de cap și scurgeri de sânge din nas, din pricina deochiului (Bilțiu, 2006): „Potcă de nouă neamuri, / Potcă de nouă chipuri, / Potcă de nouă feluri, / Te-alege / Șî te culege / De la Ion din creștetul capului...” (Papahagi, 1925: 285; Borșa). 2. Belea, necaz, bucluc (Bârlea, 1924): „Am o potcă de muiere, / Aia mă-nvață la rele” (Bilțiu, 2006: 102). 3. Momâie, pocitanie: „Mătrici în potca cea mare” (Bârlea, 1924, II: 384); „Se consideră că potca este Zanca (Mama Pădurilor) care te pocește dacă se întâmplă să fii în drumul ei noaptea sau ziua, când poate să dea peste tine vânt rău” (Ștețco, 1990: 65-67; Borșa). – Din sl. potŭka „ceartă, luptă” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

potcă, -i, s.f. – 1. Belea, necaz, bucluc (Bârlea 1924). 2. Momâie, pocitanie: „Mătrici în potca cea mare” (Bârlea 1924 II: 384); „Se consideră că potca este Zanca (mama pădurilor) care te pocește dacă se întâmplă să fii în drumul ei noaptea sau ziua, când poate să dea peste tine vânt rău” (Ștețco 1990: 65-67; Borșa). – Din sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Cihac cf. DER).